Orban se pregătește să fie ghilotinat politic

Potrivit surselor, în cadrul PNL s-ar pregăti o schimbare de imagine chiar la vârful partidului. Mai exact este vorba despre președintele partidului, Ludovic Orban, cel ce ocupă, în acest moment, și funcția de prim-ministru.

Dublă eliminare de funcție

Mai pe larg, acesta ar urma, în cursul acestei seri, să-și depună demisia, conform acelorași surse, atât din fruntea guvernului, cât și din fruntea Partidului Național Liberat, dorindu-se un restart în acest sens. Decizia ar fi deja luată de președintele Iohannis, Orban urmând să-și dea demisia de onoare.

Cu toate astea, se zvonește că lui Orban i s-ar pregăti o funcție în noul Guvern, astfel că eliminarea sa ar fi una, cel mai probabil, de fațadă. Potrivit informațiilor, o variantă credibilă ar fi aceea de ministru al Dezvoltării.

Capul lui Barna vrem: „Vina pentru acest scor e a conducerii”

USR PLUS pune piciorul în prag

USR PLUS ar fi pus piciorul în prag și ar fi declarat că o coaliție între PNL și alianța acestora ar fi posibilă doar dacă este eliminat Ludovic Orban din funcție, atât Barna cât și Cioloș acceptând un prim-ministru liberal, însă nu pe el. Cu această condiție pusă pe masa de tratative, președintelui Iohannis pare să nu-i fi rămas altă opțiune decât să-l înlăture pe Orban din schemă.

Cu toate astea, există voci refractare chiar și în interiorul PNL, cu privire la statutul lui Ludovic Orban, europarlamentarii liberali dorindu-l, mai de grabă, pe Siegfriend Mureșan în locul actualului premier.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentCapul lui Barna vrem: „ Vina pentru acest scor e a conducerii”
Articolul următorIohannis, acuzat că și-ar fi depășit atribuțiile în „campania electorală”
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.