Au trecut câțiva ani buni de când Doina Pană, fost ministru al Apelor și Pădurilor, a reclamat la DIICOT că s-a încercat asasinarea sa prin otrăvire cu mercur.
A fost declanșată ancheta, s-au făcut expertize, însă procurorii DIICOT au ajuns la concluzia că nu a existat niciun pericol în acest sens, astfel că au dat o soluție de clasare.
Informația a fost făcută publică de Agerpres, care a explicat și de ce cercetările au durat ani întregi. Potrivit sursei citate, procurorii DIICOT au clasat dosarul în care Doina Pană a reclamat că a fost otrăvită, după ce expertizele efectuate de către Institutul Național de Medicină Legală (INML) au stabilit că nu a fost intoxicată cu mercur, ci posibil doar „expusă” la mercur cu valori reduse, în urma ingerării unor alimente.
La momentul în care au fost demarate cercetările, se anchetau posibile infracțiuni de constituire grup infracţional organizat şi tentativă de omor. Inițial, fostul ministru a depus o plângere la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, iar cauza a fost trimisă la DIICOT plângându-se că avea în organism o cantitate dublă de mercur față de limita maximă admisă, de aici bănuind că s-a încercat otrăvirea sa de către „mafia din industria lemnului”.
„Eram ministru al Pădurilor, în Guvernul Tudose când s-a întâmplat. Am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că aveam probleme foarte mari cu inima, am urmat tratament, dar mă simţeam tot mai rău. Am făcut apoi o analiză toxicologică unde am descoperit că am fost intoxicată cu mercur în cantitate mare. Am făcut plângere la poliţie abia când am demisionat. E o anchetă în derulare şi sper din suflet să îi prindă”, spunea Doina Pană, în urmă cu trei ani.
Cu toate acestea, urmare a anchetei, INML a concluzionat că acesteia „nu i-a fost pusă viaţa în primejdie” și că „nu există elemente obiective care să susţină faptul că în cazul persoanei vătămate a existat o intoxicaţie cu mercur”. Sursa citată mai arată că expertiza INML a indicat că, probabil, Doina Pană a fost expusă la mercur la valori reduse, posibil în urma „alimentaţiei moderne”, dat fiind că există alimente pe piaţă care conţin mercur şi care pot provoca simptomele reclamate, respectiv peştele, fructele de mare, cerealele, fructele sau carnea provenită de la animale care au fost hrănite cu cereale contaminate cu mercur.