Florin Cîțu (Facebook)

Surse din PNL, aripa Orban, susțin că fostul președinte liberal ar avea alături de el 50 de parlamentari ce-l susțin pentru funcția de prim-ministru. În ziua moțiunii de cenzură, 41 de senatori și deputați au semnat o scrisoare deschisă prin care și-au retras susținerea față de Cîțu.

Scandalul din interiorul partidului e doar la început, iar o posibilă nominalizare a lui Orban pentru funcția de premier este posibilă. Totodată, negocierile cu USR PLUS bat pasul pe loc deoarece Dacian Cioloș, liderul partidului, a precizat în repetate rânduri că refacerea coaliției este posibilă atâta timp cât Florin Cîțu nu va ocupa funcția de premier.

Klaus Iohannis intervine în criza politică și acuză USR că a abandonat guvernarea

Președintele României a găsit vinovatul pentru criza politică și acuză partidul condus de Cioloș că ”s-a dat mare partid reformist”, dar, într-un final, s-a aliat cu PSD și AUR pentru dărâmarea executivului. Șeful statului a mai precizat că e nevoie de ”maturitate politică” pentru rezolvarea acestei crize deoarece e inadmisibil ca România să rămână, pe perioada iernii, fără guvern.

Cu toate acestea, Iohannis e nesigur în ceea ce privește primul rând de consultări cu partidele parlamentare. Marcel Ciolacu,liderul PSD, a precizat joi seara că nu știe dacă partidul său se va prezenta la consultări, acuzându-l pe șeful statului de aroganță și cinism.

PSD mizează pe alegeri anticipate, iar AUR își dorește suspendarea președintelui

Marcel Ciolacu este de părere că cea mai bună variantă, în situația actuală, sunt alegerile anticipate.

“Dacă se creează o majoritate politică, cu reprezentare în Parlamentul României, împreună cu preşedintele României, putem stabili un guvern de specialişti până vor avea loc alegerile anticipate”, a explicat liderul PSD, relatează stirileprotv.ro. Co-președintele Aur, Claudiu Târziu, susține că Iohannis a încălcat Constituția României de mai multe ori, iar partidul său a început să strângă semnături pentru suspendarea sa din funcția de președinte.

Refacerea coaliției de guvernare e puțin probabilă, având în vedere faptul că Partidul Național Liberal e măcinat de conflictele interioare, USR nu acceptă o viitoare nominalizare a lui Florin Cîțu, iar PSD are ca și miză alegerile anticipate.

Ciolacu: ”Mă deranjează că nu depășim aroganțele, cinismul”

Articolul precedentAlexandru Rafila, despre plafonarea prețurilor la energie, anunțată de Cîțu: „Dacă are loc pe timp de trei luni e insuficient pentru România”
Articolul următorDe la Superman, la Frankenstein: PNL îl va propune tot pe Cîțu, luni, la consultări
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.