Un bărbat din Rusia a fost reținut pentru ”uciderea unui pedofil”.
Bărbatul a decis să își facă singur dreptate, după ce fata sa, în vârstă de doar 8 ani, a fost violată.
Cu toate acestea, în spațiile media au apărut multiple mesaje de susținere, oamenii precizând că tatăl nu ar trebui să se confrunte cu o acuzație de crimă, relatează DailyMail.
Agresorul, un pedofil din aceeași localitate, păstra în telefon o colecție impresionantă cu faptele sale
Agresorul, care nu s-ar afla la prima acuzare, se numește Oleg Sviridov și are vârsta de în 32 de ani. Acesta a păstrat videoclipuri în telefoanele mobile reprezentând abuzurile sale asupra mai multor copii din satul Vintai, din regiunea Samara din Rusia, potrivit oficialilor ruși.
Tatăl fetiței agresate se afla în relație de prietenie cu agresorul, cei doi bărbați lucrând în fabrica de motoare de rachete. Vyacheslav M, se afla în timpul liber când a văzut, în telefonul prietenului său, imagini arătându-l pe agresor violând-o pe fiica sa, acum în vârstă de nouă ani.
Pedofilul era un prieten apropiat al familiei victimei
Tatăl victimei a raportat violurile poliției locale. Oamenii legii au luat măsuri imediat, organizând o ”vânătoare”. Cu toate acestea, tatăl fetei a reușit să dea de urma pedofilului înaintea forțelor de poliție. În urma unei altercații, Vyacheslav l-a înjunghiat mortal pe pedofil.
Corpul agresorului a fost găsit în apropierea satului în cursul zilei de joi, la mai bine de o săptămână după ce Vyacheslav a văzut videoclipul cu abuzurile comise de acesta. Tatăl victimei a fost reținut în urma descoperirii cadavrului, cazul fiind în curs de anchetă, precizează publicația Gândul.
Opinia publică: ”Tatăl fetei nu ar trebui să fie pus sub acuzare de crimă”
Deși ancheta este în curs, mai mulți oameni și-au exprimat revolta, iar locuitorii localității Vintai și comentatorii online au cerut ca Vyacheslav să nu se confrunte cu o acuzație de crimă.
”Nu este criminal. Și-a protejat fiica și copiii. Toată lumea este de partea lui. Dacă crima este dovedită prin fapte video, atunci tatăl fetei este cel acuzat?”, au precizat oamenii pe conturile de socializare.
Mama agresorului a spus că fiul ei a fost deseori babysitter pentru copiii lui Vyacheslav. De asemenea, femeia a precizat pentru presă că barbații au fost prieteni de foarte mult timp, mai arată sursa citată
”Nu știu cum a ajuns la asta”, a spus ea, referindu-se la violul fiicei lui Vyacheslav.