Am relatat despre modul în care primarul localității prahovene Brebu, Adrian Ungureanu, îi terorizează pe o mare parte dintre gospodarii comunei, dar și pe antreprenori, medici de familie sau preoți, ducând un veritabil război împotriva lor sub deviza „eu sunt Dumnezeu!”. Scapă doar cine se supune umil ordinelor pensionarului militar ajuns vremelnic la conducerea localității.
Aceeași situație o întâlnim și în modul inechitabil, discreționar, în care sunt administrate cele patru sate ale comunei: Brebu Mânăstirii, Brebu Megieșesc, Petriceaua și Podul Cheii. Ungureanu măsoară fidelitatea concetățenilor în funcție de voturile pe care le obține la fiecare secție de votare și locuitorii satelor în care nu este votat la un nivel care să-i satisfacă orgoliile nu beneficiază de investiții în satele lor.
Mentalitate de primar „vechil”: „nu vă fac că nu vă votați!”
Primarul din Brebu este convins că tot ce există în localitate i se datorează. Este convins că are atât de multe realizări încât primăria a devenit „a lui” și că după ce nu va mai fi primar, chiar se va închide primăria:
„Când eu nu mai sunt, Primăria se închide!”.
De la această „autocrație” nu mai e decât un pas până la administrarea discreționară a localității.
Chiar dacă la venirea sa la conducerea Primăriei Brebu marile probleme ale comunei erau rezolvate, erau deja rețele de gaze naturale și de apă și canalizare, Ungureanu consideră că realizările sale, ceva asfaltări, un parc și-un ceas, sunt mult mai importante decât ce au făcut primarii de înaintea lui.
„A făcut un parc și vezi că unii oameni îl laudă pentru ceea ce a făcut. Dar cei care au fost primari înaintea lui au tras gaze în comună, au tras apă, au făcut lucruri mult mai importante, care nu se văd. El a venit și a găsit o comună care era deja cu gaze trase, cu apă și canalizare și acuma face lucrurile de fațadă. Dar asta nu-ți dă dreptul să spui că alți primari nu au făcut nimic și <<uite ce am făcut eu>>. A făcut un parc, a făcut un rondou cu flori, a pus un ceas și a mai asfaltat. Atât!”,
ne-a declarat un localnic sub protecția anonimatului.
Și nu s-ar putea spune că „parcul” și „ceasul” rămăseseră singurele lucrări edilitare de care aveau nevoie locuitorii din Brebu. În două din cele patru sate ale comunei este nevoie de repararea drumurilor, de asfaltări, dar primarul Ungureanu refuză să investească în cele două sate pentru că e convins că acei săteni nu îl vor vota și din această cauză nu merită condiții mai bune.
„În satul Petriceaua e dezastru. Drumurile sunt dezastroase, nu a investit absolut nimic, dar a și spus că nu face nimic acolo, din cauză că petricenii nu-l votează: <<nu vă fac pentru că voi nu mă votați!>>. La Podul Cheii, la fel, nu face nimic pentru că fostul primar este de acolo și e aceeași poveste, <<nu vă fac, că nu mă votați!>>”,
ne-a mai declarat localnicul cu care am discutat.
Ar fi foarte simplu pentru primarul din Brebu să asfalteze drumuri și la Petriceaua și Podul Cheii, dacă nu pentru atribuțiunile pe care le are în fișa postului, măcar făcându-și un calcul simplu, că ar putea lua și de acolo câteva sute de voturi pentru că a rezolvat problema drumurilor. Dar Ungureanu nu e omul jumătăților de măsură, el chiar îi urăște pe cei care nu îl laudă.
Minunatele aventuri ale primarului din Brebu. Bani tocați pe înfrățirea cu Las Vegas, „capitala jocurilor de noroc”
Primăria din Brebu are totuși activitate, cheltuie bani publici și întrebarea este pe ce duc acești bani? E greu să afli astfel de detalii într-o „enclavă” condusă de un astfel de primar, dar avem câteva indicii din două scandaluri iscate de modul în care primarul Adrian Ungureanu toacă banii publici pe lucruri inutile sau ridicole.
Una din inițiativele ridicole este încercarea lui Ungureanu de a înfrăți comuna Brebu cu Las Vegas, „capitala jocurilor de noroc”. Nu mai vorbim de absurdul situației, să vrei să înfrățești o mare metropolă din Statele Unite cu o comună din România, dar între cele două comunități sunt mari neconcordanțe identitare. Brebu e comuna mânăstirii construite de Constantin Brâncoveanu, unul din sfinții României, iar Las Vegas e capitala distracției fără limite. Un psiholog ar putea explica de ce a vrut Ungureanu să înfrățească „sfințenia” cu „desfrâul”.
Pe 8 februarie 2017, la Primăria Brebu a sosit o invitație din partea Asociației Societatea pentru Administrație Publică din Brașov pentru un schimb de experiență în Statele Unite, pe tema „Actul administrativ în Statele Unite ale Americii. Importanța parteneriatului cu actori publici și privați. Parteneriatul cu cetățenii”. În special „Parteneriatul cu cetățenii” era o temă foarte bună pentru instruirea edilului din Brebu . Erau programate vizite în patru metropole americane, Orlando, Miami, Florida și Las Vegas.
A doua zi, primarul Adrian Ungureanu a convocat Consiliul Local și a obținut aprobarea deplasării de 10 zile în Statele Unite a unei delegații formate din primar, un funcționar al primăriei și doi consilieri locali. Opt zile mai târziu primarul Ungureanu a obținut și alocarea a 45.000 de lei din bugetul primăriei.
„Mi-aş dori să-i duc pe tovarăşii mei să vadă şi Las Vegas-ul. Care este problema? Niciodată nu este bine numai să stai, să mănânci, să bei şi să cleveteşti. Este bine totuşi să ai şi această hrană spirituală. Excursia, înseamnă schimbul de experienţă”
, declara primarul din Brebu.
Pentru a atenua vociferările localnicilor față de modul în care sunt cheltuiți banii adunați din impozitele lor, Ungureanu a anunțat că vrea să înfrățească comuna Brebu cu Las Vegas. Deplasarea costa 7.950 de lei de persoană, dar mai fusese prevăzută suma de peste 13.000 de lei pentru cheltuieli de reprezentare în scopul înfrățirii Brebu – Las Vegas. Evident că a izbucnit un scandal de presă.
„Scandalul inițial a ieșit când s-a aflat de plecarea în Statele Unite, pentru că el voia să înfrățească Brebu cu Las Vegasul și cheltuielile erau fantastice. Sub nicio formă nu se justifica așa ceva. Domnul primar a fost întrebat: Ce înfrățești tu, aduci la Brebu păcănele din Las Vegas?”,
ne-a declarat un alt localnic.
Ungureanu a renuțat la călătoria la Miami și Las Vegas din cauza „populației cu gândire comunistă”
Scandalul de presă l-a determinat pe primarul Adrian Ungureanu să renunțe la ideea călătoriei sale la Miami, Florida și Las Vegas, dar a spus că tot el are dreptate, acuzând „populația cu gândire comunistă”.
„Este o vizită importantă, dar dacă sunt atâtea discuţii că mă duc să cheltuiesc bani, că mă duc să fac ba una, ba alta, atunci populaţia nu este de acord în totalitate, populaţia cu gândire comunistă. O parte din oameni nu sunt recunoscători pentru ceea ce ai făcut. Ei gândesc foarte aproape şi de ce să nu le spun, sunt gândiri comuniste, adică de ce să te duci, de ce să cheltuieşti banii poporului când tu poţi să stai aici. Nu mă duc la păcănele, în Las Vegas. Pe mine mă interesa contactul cu administraţia”
, explica primarul în presa locală.
Și acest pasaj pune în evidență mentalitatea despotică a primarului Ungureanu. El este nemulțumit că oamenii din Brebu „nu sunt recunoscători pentru ce a făcut pentru ei”. Adică vrea să spună că ce a făcut „pentru ei”, justifica un concediu extrem de costisitor în Statele Unite, plătit din banii locuitorilor din Brebu. Deci, în opinia sa și recunoștința se calculează în bani publici!
Ungureanu a amenințat că oricum banii care nu vor mai fi cheltuiți pe escapada în Statele Unite vor fi cheltuiți pentru sejururi la Băile Felix: „Dacă nu mai plec în SUA, trimit personalul Primăriei la Băile Felix, la perfecţionare”.
Cristian Tudor Popescu a invitat procurorii DNA să facă o „vizită” la Primăria Brebu
Modul în care primarul din Brebu toacă banii publici pe lucruri inutile a fost remarcat și de jurnalistul Cristian Tudor Popescu. La o lansare de carte care a avut loc la Brașov, primarul Ungureanu s-a dus glonț la jurnalistul care criticase în termeni duri pe „primarul care a vrut să ctitorească un schimb de experiență cu lasvegăsenii” și i-a spus că excursia n-a mai avut loc.
Dar pentru că nu a înțeles că fusese criticat de „CTP” din cauză că toacă banii publici pe lucruri inutile, Ungureanu a comis o gafă și mai mare oferindu-i jurnalistului albumul monografic despre comuna Brebu intitulat „Cine suntem? / Who We Are?”, tipărit din banii Primăriei Brebu în condiții grafice excepționale, pe hârtie de cea mai bună calitate. I-a mai oferit și un DVD cu un film de peste o oră despre realizările primarului din Brebu, la fel de costisitor, pentru că filmările aeriene fuseseră făcute din avion, nu cu drona.
„Bineînțeles că personajul care se degajă, starul acestui film este primarele, domnul Ungureanu Adrian, care apare din când în când și spune: <<Aș punea să vă spun mai mult, dar mă mărginesc la atât. Veți vedea! >>. Și dispare în peisaj”
a relatat la Digi24 Cristian Tudor Popescu.
Efectul a fost opus celui scontat de Ungureanu, care spera să fie lăudat. Cristian Tudor Popescu le-a sugerat procurorilor DNA să descindă la Primăria Brebu pentru a constata cum e posibilă o astfel de cheltuire a banului public de primăria unei comune: „Eu nu știu dacă am timp să mă duc la Brebu. M-aș duce. E și o mănăstire foarte frumoasă pe acolo. Dar până ajung eu pe acolo, știți ce mă gândesc? Niște procurori de la DNA, de la Parchetul General, poate că sunt interesați de peisajul ăsta, de albumul acesta, care îmi aduce aminte de <<Eterna și fascinanta Românie>>, ăla de cinci milioane de dolari din banii poporului, făcut de Hrebenciuc pe vremea lui Iliescu”, a spus Cristian Tudor Popescu.
Nu au ajuns la Brebu, nici procurorii DNA, nici procurori de la Parchetul General și din moment ce realizarea filmului și tipărirea albumului „Cine suntem? / Who We Are?”, pregătite de Ungureanu pentru o viitoare ocazie de înfrățire cu Las Vegas, fuseseră aprobate de consilierii locali, nici inspectorii de la Curtea de Conturi nu au avut nimic de spus, pentru că nu sancționează lipsa de oportunitate, ci încălcarea legii.
Dar locuitorii din cele două sate eliminate din lista de investiții a primarului, Petriceaua și Podul Cheii, își pot imagina cum ar fi arătat drumurile din localitățile lor dacă nu s-ar fi tipărit albumul „Who We Are?”.