Sursa: ANPC

Verificări timp de patru luni în ceea ce privește serviciile oferite consumatorilor la desfășurarea activității în transportul feroviar, derulate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

În total, în urma controalelor efectuate sub coordonarea comisarului șef al Regiunii Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, echipele ANPC au verificat 109 operatori economici din întreaga țară, pentru neregulile constatate fiind aplicate 89 amenzi contravenționale în valoare totală de 693.500 lei, 36 avertismente, fiind totodată dispusă oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor, în cazul a 27 operatori economici.

Potrivit ANPC, operatorii economici opriți temporar de la funcționare se află în 16 județe: Prahova, Caraș Severin, Vaslui, Olt, Dolj, Vâlcea, Covasna, Harghita, Mureș, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Cluj, Vrancea, Galați și Buzău. Într-un comunicat de presă, instituția de control dezvăluie și care au fost problemele descoperite, care au dus la aplicarea sancțiunilor.

Astfel, este vorba despre „condiţii igienice necorespunzătoare a garniturilor de tren, respectiv geamurile vagoanelor și ușile de acces fisurate, cotiere defecte cu partea metalică neacoperită, lipsa tapițeriei sau existența uneia deteriorate (ruptă, tăiată), perdele de protecție pătate, murdare; folosirea unor toalete neigienizate sau igienizate parțial, degajând un puternic miros de dejecții, cu pișoare defecte, fără produse de igienă, folosind vase de wc fără capac, fără apă la grupul sanitar; prestarea serviciilor nealimentare pentru călători, fără a asigura condițiile igienice necesare; folosirea unor săli de așteptare neigienizate, nerenovate, cu păianjeni pe tavan, pereți scorojiți, pete de mucegai, infiltrații de apă; existența pavimentelor pe peroane deteriorate, cu coșuri de gunoi ruginite; existența peroanelor neridicate la nivel, a unor peroane denivelate cu armătura de metal ieșită prin beton-la vedere; folosirea unui număr insuficient de scaune pe peron, cele existente fiind și deteriorate; neafișarea informațiilor corecte și complete la ghișeele de bilete,
prezentarea unor tarife în moneda euro, fără a fi afișat cursul de schimba valutar al BNR; informare incompletă cu privire la reclamațiile consumatorilor
”.

Articolul precedentRăzboi în Floreasca. Marica face legea la Baza „Voința” după ce l-a eliminat pe Ilie Năstase din conducerea Academiei „Ilie Năstase”
Articolul următorMinistrul Educației pregătește un act normativ pentru încheierea anului școlar chiar și în situație de grevă