Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Din ce în ce mai puțini elevi se înscriu la examenul de Bacalaureat, iar, în 2022, situația este una îngrijorătoare.

În acest context, ministrul Educației a vorbit despre absolvenții de liceu care aleg să mai susțină acest examen. Ministrul a precizat că numărul elevilor înscriși la Bacalaureat este cel mai mic din istoria postdecembristă.

Ministerul Educației: ”Peste 40 de mii de elevi care au fost anul acesta în clasa a XII-a nu s-au înscris la probele din 2022, cei mai mulți din ultimii 4 ani”

Numărul celor înscriși la Bacalaureat este cel mai mic din istoria postdecembristă a României. Și înainte de 1989 aveam, de asemenea, un număr mult mai mare”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o intervenție telefonică la B1TV, potrivit G4 Media.

Peste 40 de mii de elevi de clasa a XII-a din generația curentă nu s-au înscris la examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, potrivit datelor oferite de Ministerul Educației și consultate de Edupedu.ro.

Examenul de Bacalaureat a început luni, 6 iunie

Prima probă, cea orală la Limba română, este susținută în perioada 6-8 iunie 2022, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației.

În cadrul comunicatului, ministerul a transmis duminică, 5 iunie, programul probelor de evaluare a competenţelor:

  • 6 – 8 iunie: Proba A – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
  • 8 – 9 iunie: Proba B – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
  • 8 – 10 iunie: Proba D – evaluarea competenţelor digitale;
  • 14 – 16 iunie: Proba C – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Articolul precedentOana Ozmen, deputată USR, trece la PNL
Articolul următorMedvedev, despre cei care nu simpatizează Rusia: ”Sunt nenorociți și tocilari”
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time