Inițiativa grupului senatorilor PNL de a solicita sancționarea Dianei Șoșoacă pentru derapajele acesteia este criticată de Codrin Ștefănescu, care pare însă a fi citit printre rânduri documentul. Chiar dacă PNL face apel la toți colegii senatori pentru acest demers și își asumă ca grup propunerea de sancționare, fostul secretar general al PSD a înțeles că este vorba despre un soi de „monstruoasă coaliție” între liberali și USR-PLUS, și face o comparație cu ceea ce s-a întâmplat în mandatul trecut.
Documentul care face referire la ieșirile și atitudinea Dianei Șoșoacă, senator de care s-a delimitat chiar Partidul Alianța pentru Uniunea Românilor, a fost făcut public ieri de Alina Gorghiu, care a cerut doar să fie aplicat regulamentul.
În schimb, Codrin Ștefănescu a înțeles că liberalii vor să modifice regulamentul, în tandem cu USR-PLUS. Și, ca de obicei, acesta se arată dezamăgit de foștii săi colegi social democrați, care nu sar în apărarea Dianei Șoșoacă.
„Deci reziștii și peneliștii vor să-i închidă gura senatorului Șoșoacă schimbând regulamentul! Regulamentul de funcționare al Senatului, auziți voi asta? Incredibil și unic pe planetă! Cică Șoșoacă îi înjură prea mult și prea des!
Și nimeni nu-și mai amintește ce circ făceau reziștii, în parlament, anii trecuți. Cu urlete, strigături, cătușe, cu crize de isterie și Angie la portavoce! Subiect de știri internaționale, balamuc total! Nici voi nu vă amintiți, bărbați din PSD? Sau vă tremură nădragii de frică, toți la pachet?”, scrie Codrin Ștefănescu pe Facebook, în liniștea nopții.