Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu se declară extrem de mulțumit de rezultatele simulărilor naționale de anul acesta, considerând că acestea sunt mai bune chiar și decât cele aferente anilor anterior. „Față de specificul acestui an, sunt surprinzător de bune. Pentru că ele sunt mai bune decât în anii 2016, 2017, 2018, în care n-a fost pandemie, n-au fost acele pierderi generate de predare online şi totuşi a fost procentul de promovare mai scăzut decât anul ăsta”, a declarat ministrul Cîmpeanu, la Digi 24.

Ministrul Educației trage linie evaluărilor naționale

Mai mult, ministrul Educației amintește faptul că ministerul pe care îl conduce ar fi fost acuzat că ar fi dat subiecte grele, în contextul anului dificil pe care îl traversează învățământul românesc, așa că a fost nevoit să se adapteze cerințelor și perioadei. Cu toate astea, elevii ar fi făcut față cu brio. Iar acesta nu ar fi rezultatul direct al subiectelor de dificultate scăzută, comparativ cu alți ani, ci mai degrabă rezultatul faptului că anul acesta elevii au fost pur si simplu mai conștiincioși.

Arafat: „Trebuie modificată regula înmormântării, să devină mai permisivă”

„Deci, cauza, motivul, nu este un grad de dificultate mai scăzut, mai redus, ci, pur şi simplu, elevii au fost bine pregătiţi”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Articolul precedentArafat: „Trebuie modificată regula înmormântării, să devină mai permisivă”
Articolul următorA început demolarea spațiilor comerciale de la metrou
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.