Taximetriștii din București au ieșit astăzi în stradă, într-o acțiune de protest, a doua în acest an.
Protestele par însă că s-au încheiat, cel puțin pe moment, după o întâlnire avută de protestatari la Guvern.
Protestatarii nu sunt chiar ai nimănui, ci fac parte din propriile asociații. Una dintre acestea, Asociația Șoferilor de Taxi București – Ilfov, anunțase protestul de astăzi, subliniind că este un demers autorizat, care va avea loc „în intervalul 09.00 – 14.00”, în Piața Constituției.
„Exact ca și protestul din data de 29.01.2024 cerintele noastre sunt neschimbate … În continuare cerem modificarea Legii 204/2019 și cerem un statut concurential corect. Având în vedere declarația reprezentanților din transportul alternativ prin care suntem „MINORITATE” protestul va demonstra că suntem UNIȚI și că încă suntem un domeniu de activitate care trebuie băgat în seamă.
Cinste colegilor care se mobilizează în această acțiune de protest”, transmitea Asociația, cu precizarea că protestul este organizat „de toate cele 6 asociatii care au întreprins acest demers”.
Acțiunea se pare că a avut efect, iar reprezentanții Guvernului au aplecat urechea la doleanțele protestatarilor. Potrivit lui Cristian Coman, preşedinte al Asociaţiei Şoferilor de Taxi Bucureşti-Ilfov, se așteaptă ca punctele asupra cărora s-a convenit să fie puse în practică și că „momentan acţiunile de protest au fost oprite”.
„La întâlnirea de la Guvern au fost agreate cele 5 puncte pe care noi le-am solicitat. Ni s-a promis că va fi un dialog social pe cele 5 criterii pe care le-am cerut. Aşteptăm să vedem şi un document oficial în acest sens”, a precizat acesta, citat de Știri pe Surse.
Punctele asupra cărora se face referire sunt:
Respectarea art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate;
Limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului, aglomerării traficului şi poluarea din marile oraşe;
Eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere;
Ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii, minim E6;
Interzicerea colantării sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturisme la platformele digitale;
Eliminarea „tarifului dinamic”, potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare.