Purtarea măştii devine obligatorie în toate spaţiile publice deschise, în localităţile în care rata de infectare Covid a depășit pragul de 6 cazuri la mia de locuitori, potrivit ordinului semnat de miniştrii Sănătăţii şi Afacerilor Interne, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
„Cseke Attila, ministrul Sănătăţii şi Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne au semnat Ordinul pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.
Conform documentului, în localităţile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în toate spaţiile publice deschise”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.
De asemenea există și câteva excepții de la această obligație. Este vorba de persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.
Potrivit MS, alte excepții se pot stabili, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin hotărâri ale comitetelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
Documentul se va publica astăzi în Monitorul Oficial al României.
În raportarea CNSU de miercuri, 6 octombrie, au fost înregistrate 14.744 de noi cazuri de infectare Covid, iar incidența la nivel național este de 5,96 cazuri la mie. Recordul absolut de la începutul pandemiei al numărului de cazuri a fost stabilit marți, 15.037 de îmbolnăviri.
În privința cazurilor grave, în secțiile de terapie intensivă se află internați, astăzi, 1.513 de pacienți.
În acest moment, județele Covasna și Harghita sunt singurele „verzi”, cu o incidență de sub 2 la mie, în timp ce alte cinci județe sunt „galbene”, cu rate sub 3 cazuri la mia de locuitori. Cele mai mari incidențe sunt la nivelul județului Ilfov (11,32), respectiv municipiul București (10,93), podiumul fiind completat de Timiș (8,99).