Sursa: Facebook

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au verificat modul în care se face comerț în magazinele din lanțul Penny, rezultatele fiind făcute publice pe pagina de Facebook a președintelui instituției.

Potrivit acestuia, verificările au vizat sute de magazine Penny din toată țara, pentru 6 dintre acestea fiind dispusă, din cauza abaterilor constatate, măsura închiderii.

Din ce detaliază Horia Constantinescu, au existat o serie întreagă de sancțiuni, de la avertismente, amenzi, oprirea de la comercializare a unor produse, precum și oprirea temporară a prestării de servicii, în funcție de nereguli.

Concret, au fost controlate 256 de magazine aparținând lanțului Penny, dintre cele 306 pe care compania Rewe România SA le administrează în țara noastră.

Când s-a tras linie, comisarii ANPC au aplicat 110 avertismente, 333 amenzi contravenționale în valoare totală de 3,5 milioane de lei, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme – în valore de peste 100.000 lei, oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 29 de unități.

Cea mai aspră sancțiune, închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni, a fost dispusă pentru 4 magazine Penny din județul Bacău și câte unul din Prahova și Giurgiu.

Poetic, președintele ANPC atrage atenția că, în România, numele Penny nu poate fi asociat „cu ceva de excepție, nou, bine întreținut”, ca o paralelă cu faptul că englezii, când vor să facă referire la ceva strălucitor, excepțional, spun „bright as a new penny”.

Alte sancțiuni, aceleași abateri! A trecut prea mult timp de când nimeni nu a evaluat corespunzător activitatea acestui retailer. Iar el a uitat să mai fie suficient de atent cu dumneavoastră, consumatorii.Ne vom vedea curând cu conducerea celor de la Penny.

Sunt convins că au scuze, justificări, explicații și alte zeci de variante, altele decât acelea de a pune mâna pe mop sau de a o băga în buzunarul companiei pentru a înlocui echipamentele prea vechi.
Strig eu în numele consumatorilor: RESPECTAȚI-NE!
”, a transmis Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Articolul precedentPeste 3,5 milioane de lei, prejudiciul într-un dosar de evaziune fiscală cu monede virtuale
Articolul următorMarcel Ciolacu: ”Nu putem să lăsăm să explodeze prețurile la serviciile publice”