Liderul deputaților liberali, Florin Roman a precizat că semnatarele moțiunii de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu și-au recunoscut acuzele ce li se aduc, cu privire la depunerea unor liste de semnături false. De altfel, acesta a și fost unul dintre motivele, oficiale, pentru care moțiunea de cenzură nu a fost introdusă pe ordinea de zi a Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului.
„În tumultul zilei de azi, poate a trecut neobservat faptul, că prin depunerea de noi liste, colegii din USR și AUR au recunoscut practic acuzele aduse în privința semnăturilor de pe moțiune. La fel de important este că nu există o moțiune regulamentară și implicit nu există un calendar al moțiunii împotriva guvernului liberal! Nu poți dărâma o ordine constituțională prin fals! Mai ales din partea celor care toată ziua ne povestesc de apărarea Justiției! Poate că cei care au inițiat, noaptea ca hoții, o moțiune neregulamentară vor înțelege că românii vor guvernare, nu scandal”, a scris Florin Roman pe pagina sa de Facebook.
Pașii moțiunii de cenzură
USR PLUS și AUR se chinuie de trei zile să-și introducă moțiunea de cenzură. Astfel, în cel mult cinci zile de la data depunerii, aceasta urmează să fie prezentată în ședința comună a celor două Camere, iar dezbaterea moțiunii ar trebui să aibă loc la 3 zile de la data prezentării. Data şi locul şedinţei comune în care au loc prezentarea, dezbaterea şi votul asupra moţiunii se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc. În cazul în care moţiunea de cenzură nu întruneşte majoritatea necesară pentru a fi adoptată, Guvernul rămâne în funcţie. Totodată, dacă moţiunea este respinsă, parlamentarii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
PSD va vota orice moțiune de cenzură intră pe „ordinea de zi”