Domenico Paviglianiti, cunoscut drept „Capo di tutti capi”, a fost arestat în Spania

În 1996, Domenico Paviglianiti primea pedeapsa pe viață, pentru infracțiuni extrem de grave. În 2021 era, însă eliberat, din pricina unor erori și fugea în Spania

Celebrul cap al grupării mafiote italiene ’Ndrangheta, Domenico Paviglianiti, a fost capturat în capitala Spaniei, Madrid. Informația a fost făcută publică joi, de poliția spaniolă, și preluată de Euronews.

Domenico Paviglianiti se afla în urmărire internațională de doi ani

În urmă cu doi ani, autoritățile italiene îl dădeau în urmărire internațională pe unul dintre cei mai de temut mafioți din peninsulă, Domenico Paviglianiti, în vârstă acum de 60 ani.

Poliția italiană a colaborat îndeaproape cu cea spaniolă, astfel că, zilele trecute arestarea a fost, în sfârșit posibilă. Paviglianiti a fost surprins pe o stradă din Madrid și încătușat pe loc.

Polițiștii au confiscat, de asemenea, suma de 6.000 de euro, șase telefoane mobile, însă și câteva documente portugheze false, pe care Domenico Paviglianiti le avea asupra sa, în momentul în care a fost arestat.

Bărbatul a fost numit de presa italiană „Capo di tutti capi” din pricina implicării sale în clanul Calabria, ce a semănat teroare în peninsulă în anii ’80 și la începutul anilor ’90.

Erorile din justiție l-au repus pe „Capo di tutti capi” în libertate

Paviglianiti era arestat pentru prima dată în 1996, tot în Spania. Autoritățile spaniole îl extrădau, la vremea respectivă, Italiei, unde bărbatul primea o pedeapsă pe viață. Însă din vina unor erori din justiție, acesta era eliberat în 2019, prilej pe care îl folosea pentru a fugi în Spania. În lipsă, „mafiotul” primea 11 ani și opt luni de închisoare, în 2021.

Citește și: Incendii devastatoare în Italia, Grecia și Turcia. Autoritățile sunt depășite complet de situație

Articolul precedentVIDEO – Bombă ecologică în Sectorul 2. Gunoaie fermentate, din plin pe străzi. Ce măsuri trebuie să ia Garda de Mediu
Articolul următorAm pretenția că scriu pentru oameni deștepți, care nu citesc doar titlul
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.