Am pretenția că scriu pentru oameni deștepți.
Da, poate sunt idealistă. Poate am crescut în mediul în care, când îți spuneai părerea, trebuia să o și argumentezi. Poate, dup-aia, m-am înconjurat de oameni care știu să își susțină punctul de vedere. De oameni care pot să-ți dea măcar un sinonim la cuvântul pe care l-au folosit. Care pot să-ți spună și ce e o metaforă, și ce au încercat să-ți transmită, subtil, dar au fost prea timizi, iar tu, din grabă, nu ai înțeles.
Poate am fost prea selectivă. Sau prea exigentă. Sau poate am crezut prea mult că turma poate fi educată, dacă îi aduci și argumente, și fapte, și-i mai dai, ”la botul calului”, informația. Ca să nu stea să caute. Ca să nu se obosească, în ciuda faptului că, dacă ești deștept, nu aștepți să-ți fie servite informațiile pe tavă. Le cauți tu, pentru că nu vrei să fii manipulat.
Informația trebuie să ți-o iei din măcar trei surse, iar alea nu sunt prietenii de Facebook, care-ți urează ”Bună dimineața, la cafeluță!”.
Oamenii deștepți nu pică la titluri senzaționale
Un titlu senzațional e unul sub demnitatea cuiva care se consideră (câtuși de puțin) jurnalist. Nu ai nevoie de semne de exclamare sau titluri tăiate la jumătate pentru a fi jurnalist. Dacă faci ”din astea”, înseamnă că textul tău nu e îndeajuns de bun. Înseamnă că ai nevoie de acel ”Senzațional!”/”N-o să-ți vină să crezi ce s-a” pentru a da valoare textului.
Înseamnă că ești un manipulator/un ieftin/unul care face orice ca să intri (probabil) pe textul lui (sigur) foarte prost. Nu ești jurnalist. Nu ești decât o persoană capabilă să transcrie niște informații.
De asta eu nu pun titluri senzaționale. Mi-ar fi foarte ușor. Dar ar fi sub demnitatea mea.
Oamenii deștepți citesc, înainte de a ”da like” sau a comenta, aiurea
Indiferent de subiect, îmi ia măcar jumătate de oră să scriu un ”articol”. În funcție de complexitate/nervi/informații, poate să-mi ia și până la două ore.
Este nu doar enervant, ci de-a dreptul dureros să văd texte în care am pus suflet, să fie catalogate la 3 minute după publicare, în funcție de titlu. Sau în funcție de un substantiv, gen ”Cîțu”, ”Iohannis”, ”AUR”, ”BOR” – fără ca cel care desființează să fi citit textul.
Citiți. Citititul te face neprost. Am spus-o, nu e fraza mea, dar chiar așa e.
Credeți toate bălăriile, dar citiți doar titlul
Nu mai comentați și ”dați like” la toate stupizeniile. Citiți înainte. Gândiți ”ce a vrut să spună autorul”. Nu e atât de greu. Trebuie doar să vă destupați neuronii ăia, hrăniți doar cu ideologii axate pe ceva (și aici intră absolut orice ideologie vreți – stânga, dreapta, sus, jos, orizontal, vertical) și să gândiți. Gândiți pentru voi, nu pentru prostul ăla care a scris textul. Asta dacă ați ajuns, cumva, până aici, și nu v-ați oprit la titlu.
Unii scriu pentru bani. Alții scriu pentru mai mulți bani. Și mai sunt și unii care scriu din convingere și care chiar se oftică dacă din tot textul ăsta nu ați citit decât ”deștepți”.
Dacă nu ați ajuns până la final, dacă ați comentat sau ați ”dat like” din obișnuință, schimbați-vă obiceiul. E mai ușor decât ați crede.
