Marian Iorga, fost inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași până în urmă cu un an, a fost trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență, în formă continuată, fapte comise în anii 2017 – 2018.
Ancheta împotriva sa a demarat în iulie anul trecut, când acesta a și fost schimbat din funcție, după ce Direcția Națională Anticorupție comunica faptul că Iorga era inculpat și că fusese pus sub control judiciar pe o durată de 60 de zile.
Acum, Iorga a fost trimis în judecată în stare de libertate, însă controlul judiciar impus anul trecut s-a prelungit luni bune, ca și interdicțiile: nu avea voie să părăsească țara și să comunice, direct sau indirect, pe vreo cale, cu anumite persoane.
Fostul șef al IPJ Călărași este acuzat că, prin prisma funcție pe care o avea, a solicitat în mai multe rânduri favoruri, în schimbul promisiunii că va rezolva dosare.
Deși de-a lungul timpului au existat mai multe zvonuri că Iorga ar fi fost implicat și în alte fapte legate de funcția sa de conducere, în rechizitoriu procurorii anticorupție fac vorbire despre faptul că a primit un ceas, dar și că o făcea pe „samsarul” de mașini.
„La data de 29 aprilie 2017, inculpatul Iorga Marian, în funcția de inspector șef al I.P.J. Călărași, ar fi primit un ceas de lux în valoare de 4.350 lei, de la un om de afaceri, în legătură cu soluționarea favorabilă a unei sesizări pe care persoana respectivă o formulase anterior.
În perioada februarie 2017 – august 2018, inculpatul Iorga Marian, în aceeași calitate, ar fi pretins unor oameni de afaceri să accepte achiziționarea, la prețuri supraevaluate, a unor autoturisme pe care inculpatul le avea în proprietate sau pe care acesta urma să le achiziționeze.
În schimbul acestor „servicii”, inculpatul le-ar fi promis că își va folosi influența asupra unor subordonați care aveau în lucru cauze penale sau petiții ce-i priveau pe oamenii de afaceri, pentru ca aceștia să le soluționeze favorabil sau să urgenteze efectuarea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu.
În acest context, inculpatul ar fi obținut de pe urma a trei „tranzacții” efectuate în condițiile de mai sus, suma totală de 4.000 euro. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”, se arată într-un comunicat DNA.