Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că România nu se află în situația de a rămâne fără apă potabilă, chiar dacă multe lacuri de acumulare sunt la un nivel de umplere de 58%, relatează ecopolitic.ro.
Oficialul maghiar a mai spus că apa potabileă este, poate, cea mai valoroasă resursă.
„În spatele asigurării apei potabile sunt investiţii, sunt cheltuieli. Chiar dacă la buzunar nu ne afectează dacă udăm grădina în fiecare dimineaţă. Rezerva de apă este probabil cea mai importantă resursă de care dispunem în momentul de faţă”, a declarat ministrul.
România, între secetă extremă și furtuni
Tanczos Barna a reamintit că fenomenele extreme, cum ar fi grindina, dăunează culturilor agricole.
„(…) Tocmai de aceea trebuie să fim foarte precauţi. Și responsabili în această perioadă cu privire la modul cum utilizăm apa potabilă”, a subliniat el.
Reamintim că rezerva de apă din țara noastră este astăzi de 3,45 miliarde de metri cubi în cele 40 de lacuri de acumulare administrate de ANAR și SPEEH Hidroelectrica SA.
Cu toate acestea, peste 100 de localități din județele Botoșani, Galaţi, Bacău, Neamţ, Vrancea, Cluj şi Argeş sunt afectate de secetă.
De exemplu, în localitățile Gurba, Șicula și Chereluș, județul Arad, apa potabilă va fi restricționată, furnizarea fiind întreruptă între orele 09:00 – 12:00 şi 18:00- 21:00.
Compania de Apă Arad reaminteşte utilizatorilor că, în special în perioadele secetoase, apa trebuie folosită cu responsabilitate. Strict pentru consum propriu şi în scop menajer.
Pentru a stopa valul de căldură ce a cuprins toată țara, un primar din județul Galați a apelat la la un sobor de preoți. Ei, alături de alți credincioși, s-au rugat pentru ploaie, în mijlocul unui lan de floarea soarelui.
Edilul a scris, pe o rețea de socializare, că din cauza temperaturilor ridicate, pășunile și culturile au fost puternic afectate.
Citește și articolul: Seceta pune stăpânire pe România: Apă furnizată după program în mai multe județe