Începând cu luna viitoare, Combinatul Alum Tulcea, unica rafinărie de alumină din România, urmează să își suspende activitatea.
Prin urmare, combinatul se va închide pentru o perioadă de un an şi jumătate.
Cauza suspendării activității Alum Tulcea este legată de prețurile mari ale energiei şi gazului natural
Potrivit presei locale, două treimi dintre angajaţi vor fi disponibilizaţi.
Statisticile oficiale arată că acest combinat produce 11.000-12.000 de tone de alumină pentru combinatul Alro Slatina, în condiţiile în care producţia lunară în urmă cu un an era de circa 50.000 de tone.
Președintele Sindicatului: ”Combinatul a ajuns la cheltuieli pe care nu le poate susţine”
”Costul cu energia şi gazele înseamnă 500 de dolari pe tonă, în condiţiile în care acum pe piaţă alumina se găseşte la 515 dolari pe tonă, dacă e adusă la poartă. Dacă adăugăm preţul minereului de bauxită, cel al sodei, al mâinii de lucru, al echipamentelor şi beneficiilor angajaţilor, ajungem la 913 dolari pe tonă. În prezent, se întocmeşte lista cu persoanele care vor fi disponibilizate, acestea urmând să primească cel puţin două salarii medii nete. Din cei 711 angajaţi, rămân 259 de salariaţi. Ideea de bază este păstrarea unui nucleu care în eventualitatea unei reporniri să redeschidă fabrica şi să-i înveţe pe cei noi să facă lucrul acesta”, a declarat preşedintele Sindicatului Liber Alum, Adrian Darie.
Proteste în Tulcea și București
De asemenea, presa locală a ținut să precizeze că, de la începutul acestui an, sindicaliştii din Alum SA au protestat la Tulcea şi în Bucureşti.
Oameni s-au arătat nemulţumiţi din cauza creşterii preţurilor la energia electrică şi la gaze naturale care le ameninţa siguranţa locului de muncă.
Alum Tulcea este singura rafinărie de alumină din România, cu o capacitate de productie de 600.000 tpa. Cea mai mare parte a aluminei fabricate la Tulcea este utilizată de Alro Slatina, pentru producerea aluminiului.
În 2009, Alum a fost repornit după un program de modernizare şi retehnologizare, început în februarie 2007. Compania a angajat 470 de persoane, în prezent numărul salariaţilor ajungând la peste 700.