Avocatul Gheorghe Piperea a anunțat, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook, faptul că DNA are suficiente probe pentru continuarea cercetării penale a primarului Capitalei Nicușor Dan. Mai mult, că acesta este obligat să își dea demisia, iar dacă nu va face acest lucru bucureștenii îl pot demite prin referendum.
„DNA a constatat oficial că, în dosarul privindu-l pe Nicușor Dan, există date și probe suficiente pentru acuzația de fals în declarații, exercitarea fără drept a avocaturii, spălare de bani și înșelăciune, trimițând dosarul la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, pentru continuarea cercetării penale. În acest moment, Primarul General este obligat să își dea demisia. Dacă nu o face, bucureștenii sunt îndreptățiți să îl demită prin referendum”, a scris avocatul Gheorghe Piperea.
„Dosarul, împreună cu un exemplar al ordonanței emisă în cauză urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, spălare de bani, înșelăciune, fapte prev. De art. 244 al. 1,2 din Codul Penal, art. 326 din Codul Penal, art. 348 din Codul Penal și art. 49 din Legea nr. 129/2019”, se arată într-una dintre „capturile foto” postate de Piperea.
Denunț DNA făcut de cinci parlamentari
Reamintim că în septembrie 2020, cinci parlamentari (la acel moment) PSD – Aida Cristina Căruceru, Petre-Florin Manole, Şerban Nicolae, Beatrice Tudor și Daniel Zamfir, au depus denunţ la DNA împotriva lui Nicuşor Dan, solicitând procurorilor anticorupție să îl cerceteze pe candidatul la Primăria Capitalei pentru şantaj, luare de mită, trafic de influenţă, fals în declaraţii și spălare de bani.
Potrivit New.ro, citat de Ziarul de investigații, cei cinci parlamentarii explicau faptul că Nicușor Dan își folosea influența de deputat şi membru în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, dar și ca vicepreşedinte şi fondator al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.
„Asociaţia Salvaţi Bucureştiul în care a fost membru este iniţiatoare a numeroase demersuri în instanţă îndreptate împotriva autorităţilor statului, a autorităţilor administraţiei publice locale şi a unor dezvoltatori imobiliari. În spatele acestor iniţiative aparent dezinteresate se află în realitate interesele financiare ale deputatului Nicuşor Dan, care blochează proiectele imobiliare ale mai multor investitori pentru ca ulterior să-şi retragă acţiunile, în schimbul unor sume de bani care intră în patrimoniul acestuia cu titlu de donaţie. Presiunile puse asupra investitorilor prin folosirea acestui mecanism pot fi dovedite prin urmărirea cererilor de renunţare la judecată sau la anumite capete de cerere şi a sumelor primite cu titlu de donaţie. Chiar din declaraţiile de avere ale acestuia reiese că a primit sume importante cu titlu de donaţie (ex. 100.000 lei; 76.000 lei) de la persoane fizice şi juridice”, se arată în denunțul făcut la DNA.