România riscă infringementul și returnarea către Bruxelles a 55 milioane euro din cauza tupeului în afaceri a fostului senator PSD Ilie Ciuclea

„Cel mai negru scenariu, este acela că vom fi nevoiți să returnăm banii pe acest proiect, să intrăm în procedura de infringement”, spune șefa Agenției de Mediu Hunedoara, Georgeta Barabaș, despre situația la care s-a ajuns din cauză că în administrarea Depozitului de deșeuri Centru de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Bârcea Mare firma Supercom SA București, a fostului senator PSD Ilie Ciuclea, refuză să respecte obligațiile din Autorizația Integrată de Mediu nr 2/2017.

Proiectul „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Hunedoara” a fost implementat în baza unei finanțări europene de 55 milioane euro. Ciuclea a primit de la Consiliul Județean (CJ) Hunedoara, fără licitație, administrarea depozitului de la Bârcea Mare și după ce și-a văzut „sacii în caruță” a început să facă legea în Hunedoara, administrând depozitul ca și cum ar fi construit din banii lui.

CJ Hunedoara s-a angajat în scris că va preluat gratuit la Bârcea Mare a deșeurile „istorice” de la Deva

În perioada construirii depozitului de la Bârcea Mare, când o mare parte din vechile gropi de gunoi au fost închise, autoritățile hunedorene au luat decizia ca deșeurile menajere din Deva și alte localități din județ să fie depozitate temporar pe o platformă situată la periferia Devei, pe strada Orizontului, urmând că după finalizarea lucrărilor aceste deșeuri să fie transferate la Bârcea. Depozitarea celor aproximativ 150.000 de tone de deșeuri „istorice” trebuia să se facă gratuit, fiind suportate numai costurile transportului de către municipalitatea din Deva.

La finalizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, proprietarul instalațiilor, CJ Hunedoara a înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Sistem Integrat de Management al Deșeurilor (ADI – SIMD) care administrează sistemul. Din punct de vedere oficial, CJ Hunedoara a devenit „operatorul” depozitului CMID Bârcea Mare, pentru asta fiindu-i eliberată Autorizația Integrată de Mediu nr 2/15.05.2017, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara.

Obligația CJ Hunedoara de a prelua gratuit deșeurile „istorice” de la platforma de la Deva este menționată la pagina 19 a Autorizației Integrate de Mediu nr 2/2017, unde se precizează clar că în primul an de la punerea în funcțiune a depozitului vor fi aduse la Bârcea Mare deșeurile depozitate temporar la platformele de la Deva și Petroșani. „În primul an de funcționare cantitățile anuale de deșeuri intrate în depozit vor fi mai mari decât media anuală estimată, deoarece imediat după intrarea în funcțiune vor fi preluate cantitățile de deșeuri municipale stocate temporar la cele două facilități de stocare temporară de la Deva și Petroșani, conform angajamentelor asumate de către CJ Hunedoara prin adresele nr 15.819/23.11.2016, nr 16.451/07.12.2016, nr 17.323/23.12.2016”.

Așadar, autorizația fusese emisă în condițiile în care CJ Hunedoara, în calitate de operator al Depozitului de la Bârcea Mare se angajase în scris, deci și din punct de vedere juridic, că va prelua deșeurile depozitate temporar la Deva. Această operațiune trebuia realizată până la finalul lui 2019.

Firma lui Ciuclea a blocat depozitarea gratuită și vrea 80 lei pe tona de deșeuri „istorice”

Situația s-a complicat în momentul în care CJ Hunedoara, în calitate de titular al Autorizației de Mediu, a atribuit administrarea CMID Bârcea Mare unei firme specializate. Ar fi trebuit organizată o licitație, dar nu s-a întâmplat acest lucru. CJ Hunedoara a atribuit administrarea depozitului firmei Supercom SA București, a fostului senator PSD Ilie Ciuclea. La început lucrurile au mers bine și au fost transferate la Bârcea Mare aproximativ 70.000 de tone din deșeurile „istorice” de la Deva. În 2018 s-a făcut ultimul transport.

Ulterior transferul deșeurilor a fost blocat de Supercom, care a refuzat să mai primească gratuit deșeurile „istorice”, solicitând plata taxei pentru economia circulară, care de la 1 ianuarie este de 80 de lei pe tona de deșeuri. Miza e simplu de calculat, pentru că pe platfoma temporară de la periferia Devei au mai rămas aproximativ 80.000 de tone de deșeuri „istorice”, iar pentru această cantitate Supercom-ul lui Ciuclea ar încasa 6,4 milioane de lei. Adică 1,3 milioane euro.

La marginea Devei a rămas un focar de infecție, 80.000 de tone de deșeuri „istorice”

Pe platfoma temporară de la periferia Devei mai sunt aproximativ 80.000 de tone de deșeuri „istorice”, care sunt menționate în Autorizația Integrată de Mediu nr 207/25.11.2019, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului pentru Salubritatea SA Deva, care recuperează deșeuri reciclabile de pe platformă.

Citește și Regie proastă la CJ Hunedoara pentru a ascunde incompetența dezvăluită de Curtea de Conturi

La pagina 6 a acestei autorizații se face referire la deșeurile „istorice” care trebuiau să ajungă la Bârcea Mare: „Pe amplasament există în continuare stocate temporar pe facilitatea de stocare temporară deșeurile municipale istorice care nu au fost transferate la CMID Bârcea Mare”. În continuare sunt precizate obligațiile Salubritate SA cu privire la transferarea la Bârcea Mare a tuturor deșeurilor de pe platforma de la Deva, chiar și „deșeurile istorice care nu provin de la UAT Deva”. Cele 80.000 de tone deșeuri de la marginea Devei, aflate într-o lentă degradare, sunt un focar de infecție.

Cum poate fi dezamorsată „bomba ecologică”, înainte să afle Bruxelles-ul?

Situația la care s-a ajuns este explozivă pentru autoritățile locale, pentru că existența unei bombe ecologice la marginea unui oraș cu 70.000 de locuitori nu va fi tolerată de Comisia Europeană, care ar putea declanșa infringementul. Anul trecut, în februarie, o delegație de la Bruxelles a fost în vizită la Deva pentru a monitoriza gestionarea deșeurilor. Deocamdată, datorită și pandemiei cu SARSCoV2 care a bulversat activitatea instituțională, cei de la Bruxelles nu știu că în 2019 nu s-a mai făcut niciun transport din cele 80.000 de tone de deșeuri „istorice”, dar va veni și momentul când vor afla cum stau lucrurile.

De aceea, rezolvarea situației este o prioritate zero. Dacă nu am lua în calcul cele 6,4 milioane de lei pretinse de Supercom-ul lui Ilie Ciuclea, costurile nu ar fi prea mari, impasul ar putea fi depășit ușor. Salubritate SA trebuie să suporte costurile transportului pentru aproximativ 22.000 de tone de deșeuri, iar Primăria Deva pentru alte 56.000 de tone. Dar Ciuclea nu cedează. „Totul depinde de operatorul de la CMID, care are în continuare pretenția să i se plătească tariful de depozitare pentru aceste deșeuri istorice”, explica recent Sergiu Mody, președintele CA-ului de la Salubritate SA Deva.

Președintele CJ Hunedoara susține interesele firmei lui Ciuclea, anulându-și propriile hotărâri

Ciuclea și-a impus embargo-ul cu nonșalanță pentru că are de partea sa CJ Hunedoara, condus de Mircea Bobora (PSD). Deși inițial se angajase că va depozita gratuit deșeurile „istorice” la Bârcea Mare, CJ-ul condus de Bobora a trecut de partea lui Ciuclea și chiar a anulat propriile hotărâri, pentru a nu deranja interesele Supercom SA.

În urmă cu doi ani, CJ Hunedoara a aprobat o hotărâre în care se specifica faptul că deșeurile „istorice” de la Deva vor fi depozitate gratuit la Bârcea Mare. După câteva luni, când Supercom SA blocase deja primirea deșeurilor în depozit, CJ Hunedoara a aprobat hotărârea nr 310/14.12.2018, prin care erau desființate toate gratuitățile pentru deșeurile istorice. „Culmea, a existat o Hotărâre de CJ, în care era specificat faptul că deșeurile vor fi primite la Bârcea cu titlu gratuit. Am aflat de la administratorul public al județului, Costel Avram, că acea Hotărâre a fost abrogată, anulată”, spune președintele CA al Salubritate SA Deva. În condițiile în care șeful CJ Hunedoara a anulat propriile decizii, probabil că nu prea mai este loc de discuții și cele două părți sunt pe poziții ireconciliabile.

Supercom-ul lui Ciuclea și CJ Hunedoara ar putea rămâne fără autorizația de mediu

În momentul în care CJ Hunedoara a atribuit Supercom SA administrarea depozitului de la Bârcea Mare, firma lui Ilie Ciuclea a preluat rolul de operator al depozitului în numele CJ, dar și toate obligațiile din Autorizația de Mediu nr 2/15.05.2017, dintre care una prevede primirea la Bârcea Mare a deșeurilor istorice de la Deva. Pentru embargoul pus acestor deșeuri începând din 2019, Ciuclea riscă destul de mult, ca Autorizația de Mediu nr 2/2017 să fie suspendată și Supercom SA să rămână fără obiectul muncii.

Recent, prin adresa nr 4.366/21.05.2020, Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, a notificat Supercom SA București să facă dovada acceptării deșeurilor, în caz contrar fiindu-i suspendată autorizația. 

Notificare APM

„În termen de 60 de zile de la data încetării stării de alertă (Supercom SA – n. red.) să facă dovada respectării condițiilor din AIM referitoare la acceptul transferului deșeurilor stocate temporar în Deva, prin depunerea contractului încheiat cu operatorul transportator angajat de Primăria Deva, deținătorul deșeurilor stocate temporar pe facilitatea din Deva, str. Orizontului.

În cazul nedepunerii documentelor solicitate în termenul legal, Autorizația Integrată de Mediu 2/2017 va fi suspendată conform art 17 din OUG 195/2005 prinvind protecția mediului, fără alte notificări”, se arată în notificarea către Supercom SA.

Dacă este suspendată Autorizația de Mediu nr 2/2017, situația devine destul de complicată și pentru șeful CJ Huneadoara, Mircea Bobora, pentru că s-ar putea trezi în plină campanie pentru alegeri locale, pe care PSD mizează mult, cu colectarea deșeurilor blocată în tot județul.

Depozitul construit pe banii UE a devenit moșia fostului senator PSD, care vrea profit

Dintre toate câte s-au spus despre acest caz, concluzia perfectă este cea a șefei Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara, Georgeta Barabaș.

„Operatorii au primit o infrastructură construită cu bani europeni pentru hunedoreni iar operatorul care a venit în zonă tratează ca și când ar fi investiția lui și trebuie să scoată profit”, declara, anul trecut, Georgeta Barabaș la televiziunea locală „Unu TV”. Problema este că acest profit se face din taxele plătite de hunedoreni și printr-o lungă serie de aranjamente și complicități, nu în litera și spiritul legii.

Ziarul de Investigații

VIATicu CIOBOTARU
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentRareș Bogdan promite să se certe în Comisia Europeană pentru situația de la vama Greciei. „România trebuie să stea în Primul RÂND în Europa”
Articolul următorLa Arad transparența este mai mult de formă decât de bază