Drulă a anunțat eliminarea taxei de pod de la Ruse

Cel mai probabil aceasta se va întâmpla anul viitor, bulgarii având nevoie de „stabilitate politică”, după alegerile parlamentare.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a precizat, într-un interviu acordat Antena3, că o dată realistă pentru eliminarea taxei de pod Giurgiu-Ruse va fi abia în 2022, deși se dorea acest lucru încă din 2021, fiind una dintre promisiunile USR PLUS din campania electorală. Drulă a subliniat că pe lângă factorul economic, prin sprijinirea zonei, pe parte de turism, este și un factor politic, având în vedere că Bulgaria abia a trecut de perioada alegerilor parlamentare.

„Da, eliminarea taxei de pod Giurgiu-Ruse o avem în plan, o avem şi în programul de guvernare, deci trebuie să facem aceşti paşi, dar aici este o discuţie cu partea bulgară. A fost amânată, pentru că ei au avut alegeri în aprilie – de altfel nu ştiu dacă au încă Guvernul format, din câte ştiu sunt încă în discuţii – şi cumva am aşteptat o zonă de stabilitate politică după contactele iniţiale, pentru că e o decizie care are şi o componentă politică”, a declarat Drulă, la Antena3.

Giurgiu-Ruse, trecerea spre vacanțele de vară

Varianta cea mai accesibilă pentru români de a ajunge în Grecia, pe cale rutieră, estecea de traversare a Dunării prin zona Giurgiu-Ruse. Ministrul Drulă consideră că ridicarea acestei taxe poate duce la o dezvoltare a turismului în zonă dacă va fi ridicată taxa de pod, care în acest moment variază între 15 lei (auto 8+1) și 58 de lei (microbuz 9-12 persoane) sau 122 de lei pentru autocare (peste 23 persoane), respectiv de la 29 de lei (autoutilitare) până la 180 de lei (vehicul de peste 12 tone).  

„Noi susţinem în continuare şi în programul de guvernare eliminarea acestei taxe, astfel încât credem că vom ajuta şi zona Giurgiu – Ruse şi partea de turism şi de afaceri în momentul în care nu mai există această barieră tarifară între cele două ţări”, a declarat Cătălin Drulă, la Antena3. Totodat, ministrul a precizat că „un orizont realist este pentru anul 2022”, în privința eliminării acestei taxe de pod.

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru A7

Articolul precedentUn europarlamentar acuză: „În Planul Național de Redresare și Reziliență cercetarea este sub-finanțată deși trebuia să fie o prioritate”
Articolul următorCinci bolizi de lux confiscați în urma perchezițiilor într-un dosar de spălare de bani și clonare de carduri