„Antihrist” şi „criminal de război”, sunt criticile aduse de eurodeputatul PNL Rareş Bogdan lui Vladimir Putin. În cadrul discursului susținut în plenul Parlamentului European, Rareș Bogdan a spus că realitatea sângeroasă din Ucraina nu mai poate fi schimbată. „În fiecare oră mor copii, se destramă familii, se mutilează sufletul unei naţiuni. Un copil pe minut părăseşte Ucraina. Un copil pe minut. Este limpede că vremea compromisului a trecut şi orice sancţiune luată cu jumătate de măsură nu-şi atinge scopul”, a mai spus Rareş Bogdan.
„La data la care Consiliul European îşi prezenta concluziile nu ne imaginam că va avea loc masacrul din Bucea. Dar barbaria lui Putin şi a generalilor săi doboară mereu recorduri şi ne paralizează. Ei bine, exact asta nu ne permitem. Nu avem timp de irosit pentru a vedea cine a închis ochii din UE şi cine a avut de câştigat dintre ţările membre de la momentul anexării Crimeei”, a adăugat eurodeputatul român, membru al Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat).
Rareș Bogdan: Alimentăm conturile Rusiei lui Putin cu 9 miliarde de euro lunar
Rareș Bogdan a cerut mai puțină ipocrizie și mai multă acțiune, salutând sancțiunile anunțate de președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen. El i-a sugerat președintei CE să găsească o cale prin care cetăţenii ruşi să fie informaţi despre „ororile lui Putin”.
„Anunţăm sancţiuni, dar lăsăm încă bănci ruseşti funcţionale în reţeaua SWIFT şi Target 2 – cinci bănci ruseşti – şi plătim 300 de milioane de euro pe zi pe gaz rusesc şi petrol. Cu alte cuvinte, alimentăm conturile Rusiei lui Putin cu 9 miliarde de euro lunar, adică finanţăm maşinăria de război a Kremlinului, cu ipocrizie. Acest Antihrist a restricţionat accesul la adevăr, l-a arestat, însă asta nu trebuie să ne demobilizeze. Propun un task-force, în parteneriat cu NATO, pentru a găși calea adevărului către cetăţenii ruşi, iar acest task-force al informaţiei nu trebuie să cunoască cuvântul imposibil. Oricâte sancţiuni, comisii de anchetă şi tribunale internaţionale ar conlucra pentru blocarea acestui criminal de război, câtă vreme el are susţinerea ruşilor manipulaţi agresiv, suntem dezarmaţi”, a spus Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan a spus că se roagă în fiecare zi pentru fraţii lui din Republica Moldova.
Video: Papa sărută steagul din orașul distrus, Bucha: ”Nu mai semănați moarte și distrugere”