Gerald Darmanin, ministrul francez de interne, a criticat modul în care Marea Britanie a luat poziție față de cetățenii ucraineni care pleacă din Ucraina din cauza invaziei rusești. Într-o scrisoare adresată omologului său britanic Pritit Patel, ministrul francez de interne acuză Marea Britanie de „lipsă de umanitate” și de „un răspuns total inadaptat.”
Mai exact, în urmă cu câteva zile, sute de familii au fost trimite din drumul lor spre Marea Britanie către Paris sau Bruxelles pentru a obține vizele necesare de la consulate, se mai arată în scrisoare trimisă lui Patel.
Ministrul francez de interne a precizat că majoritatea care au încercat să intre în Marea Britanie au fost mame cu copii, iar decizia autorităților britanice îngreunează situația refugiaților.
Mii de refugiați fug din calea războiului zilnic
Relațiile dintre Londra și Paris sunt deja tensionate din cauza trecerilor ilegale de migranți, iar de la începutul războiului, 400 de cetățeni ucraineni au ajuns la Calais. Marea Britanie a anunțat că va înființa un „consulat” la Calais pentru a elibera vize direct pe loc tuturor refugiaților care fug din calea războiului.
„Devine imperativ ca reprezentanţa voastră consulară, în mod excepţional şi pentru perioada crizei, să poată elibera vize pentru reîntregirea familiei direct la Calais”, a declarat ministrul britanic de interne.
Totodată, omologul său francez a precizat că e nevoie ca autoritățile britanice să intervină și să sprijine cetățenii ucraineni care fug din Ucraina.
„Litoralul nostru a fost scena a prea multor tragedii umane. Să nu adăugăm la asta şi aceste familii ucrainene”, a punctat Gerald Darmanin.
Reamintim că de la începutul războiului din 24 februarie, peste 1,2 milioane de oameni au fugit din Ucraina în țările vecine. Cei mai mulți refugiați au fost primiți în Polonia, România, Slovenia și Ungaria. Cu toate acestea, autoritățile maghiare au refuzat, pentru o scurtă perioadă de timp, să primească cetățenii ucraineni care nu aveau pașaport biometric. În urma dialogului cu restul țărilor afectate de fluxul de migranți, Ungaria a decis să ridice această măsură și să sprijine și persoanele care nu au toate actele de identitate asupra lor.
Citește și : Rusia cere oprirea furnizării de armament Ucrainei. Mesajul administrației Putin către UE și NATO