Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a reacționat la cazul celor doi părinți români care au fost arestați în Danemarca după ce și-au dus copilul de doar o lună la spital.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, senatoarea PSD a făcut mai multe precizări cu privire la situația celor doi tineri, al cărui copil se află în prezent spitalizat, părinților fiindu-le interzise legăturile cu acesta.

„Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va solicita mâine dimineață aducerea în țară a copilului atunci când starea de sănătate i-o va permite. Cererea se va baza pe principiul de drept potrivit căruia menținerea în familia extinsă a unui copil este o opțiune mai bună decât plasarea într-o instituție sau familie străină. Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, prevede la Art. 64 că „Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani poate fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis”, a scris Firea.

Părinții copilului se află într-o situație extrem de dificilă

De asemenea, fostul edil al Capitalei a precizat că va începe discuțiile cu autoritățile daneze, exprimându-și speranța că acestea vor da rezultate rapide, având în vedere interesul copilului.

„Vom rămâne în strânsă coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe, cu care reprezentanții Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse au fost în contact permanent, pentru a vedea în ce măsură îi vom putea asista și pe părinții minorului aflați într-o situație extrem de dificilă”, a concluzionat Gabriela Firea.

Reamintim că doi români au fost reținuți în Danemarca, la doar câteva zile după ce și-au dus copilul de o lună la spital unde a fost internat. Părinții nu au dreptul să vadă copilul care este supravegheat de o persoană desemnată de municipalitate.

Sâmbătă seara, Ambasada României la Copenhaga a obținut permisiunea de a o vizita pe mama copilului internat în stare gravă în spital. Oamenii legii au demarat o anchetă după ce bebelușul a ajuns la spital cu hemoragie craniană, medicii suspectând că este vorba despre „sindromul bebelușului scuturat.”

În urmă cu câteva zile, Gabriela Firea, ministrul Familiei, a afirmat că va susține orice fel de inițiativă care prin prevederile sale va îmbunătăți viața femeilor, cât și a angajatorilor. Senatoarea este o militantă pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, încă dinainte de a prelua funcția de ministru al Familiei.

De asemenea, fostul primar general al Capitalei e convinsă că va reuși să creeze un parteneriat solid între instituțiile statului și ONG-urile care țin legătura cu tinerii și copiii aflați în centrele de plasament.

„Copiii aflaţi în grija statului trebuie ascultaţi, ajutaţi şi protejaţi. (…) Am făcut zilele trecute un apel către profesioniştii şi specialiştii cu experienţă în sistem. Nu trebuie să se mai repete cazurile de abuz, violenţe sau adolescente care devin mame prea devreme”, a declarat Firea la jumătatea lunii ianuarie.

Ministrul Familiei: „Copiii aflaţi în grija statului trebuie ascultaţi, ajutaţi şi protejaţi”

Articolul precedentBombă de aviație, descoperită în mijlocul orașului Galați
Articolul următorMinistrul Agriculturii susține că alimentele nu vor fi raţionalizate
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.