O parte dintre caii abandonați pe malul lacului Zarguzon, de lângă Techirghiol, vor fi transferați la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, iar ceilalți vor fi trecuți în grija adăposturile Asociației „Save the Dogs” din Cernavodă, anunță publicația locală CTNews.ro.
Caii abandonați pe lacul Zarguzon, preluați de Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și de asociația „Save the Dogs”
Potrivit sursei citate, caii care erau ținuți legați și fără mâncare, au fost recuperați de poliție și plasați, temporar, într-o fermă privată din comuna Peștera. Din nefericire, o parte dintre ei au murit la scurt timp după intervenție, 23 dintre aceștia reușind să supraviețuiască și dând semne de recuperare.
Zeci de cai, lăsați în condiții mizere, în Constanța
Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Petre Enciu, a mai spus că, în contextul prevederilor legale, caii se pot muta doar în prezența unui test negativ de anemie infecțioasă, urmând ca după aflarea testului, animalele să petreacă 90 de zile în carantină.
În data de 24 ianuarie 2021, Ziarul de Investigații scria despre cazul revoltător al unor cai lăsați de izbeliște pe marginea lacului Zarguzon din județul Constanța. Anunțul inițial era postat de rapperul Puya, cel care atașa, alături de textul primit (cu rugămintea de a-l viraliza) și o imagine video ce înfățișa starea deplorabilă în care se aflau caii.