Fostul ministrul al Transporturilor Cătălin Drulă a declarat pentru Profit TV că președintele României și-a încheiat cariera la nivel înalt în politică. De asemenea, el e de părere că Iohannis și-a câștigat popularitatea prin minciună și fraudă, distorsionând grav „jocul politic în România.”
(…) Ne-a promis că ne scapă de PSD, a venit cu mesaj anti-PSD, a câştigat popularitate în felul ăsta, a girat nişte oameni care erau PSD dar nu pe roşu, pe galben, şi de la înălţimea credibilităţii sale… nu mai are acum credibilitate, este prăbuşit. Eu sper să discutăm cât de curând la modul trecut”, a declarat Drulă, relateză Aktual24.ro.
Fostul ministru USR afirmă că Iohannis și-a bătut joc de încrederea românilor
De asemenea, Cătălin Drulă a mai precizat că majoritatea românilor „sunt foarte furioși” din cauza modului în care Iohannis a ales să facă politică. Ba mai mult, vicepreședintele USR consideră că partidul său a fost „evacuat de la guvernare”, iar principalul actor în această mișcare a fost președintele țării.
El e de părere că „dacă se va ajunge la suspendare şi va fi acel vot, ar trece.”
„Stomacul meu de politician îmi spune, chiar dacă nu am datele statistice. Practic noi am fost evacuaţi de la guvernare şi principalul actor al acestei mişcări a fost Klaus Iohannis, care a moşit acest USL, de unde provine de altfel”, a mai spus Cătălin Drulă.
Fostul ministru al Transporturilor a dat asigurări că USR se va lupta cu actuala coaliție de guvernare, acest „monstru PSD-PNL cu UDMR în coadă”, peste tot. Mai mult, el a mai spus că va încerca să dezvăluie în fața românilor ce face coaliția de guvernare PNL-PSD-UDMR.
„O să-i talonăm şi o să-i ţinem pe cât ne permit mijloacele, o să dezvăluim ce fac”, a concluzionat Cătălin Drulă.
Reamintim că în urmă cu câteva zile, fostul ministru al Transporturilor și actualul ministru, Sorin Grindeanu, au avut un schimb de replici pe rețelele de socializare în legătură cu autostrada Ploiești-Brașov. Grindeanu a declarat că șansele ca în următorii cinci ani să înceapă construcția autostrăzii sunt foarte mici din cauza termenelor din contract, Drulă afirmând că „face confuzii majore” și nu știe că termenele din proiect se stabilesc în momentul licitației.
Cătălin Drulă, despre declarațiile lui Grindeanu: „Se războiește de fapt cu domnul Bode”