Captură video (Twitter)

Autoritățile din Kazahstan au declarat miercuri stare de urgență pe întreg teritoriul său după ce protestele violente au continuat în pofida demisiei guvernului, fosta republică sovietică fiind zguduită de unele din cele mai ample demonstrații din istoria sa, transmite Hotnews.

Cel puțin opt membri ai poliției și ai armatei ar fi fost uciși în revoltele care au zguduit Kazahstanul în ultimele zile. Palatul prezidențial a fost incendiat de manifestanții care au luat cu asalt mai multe clădiri guvernamentale, iar aeroportul din Almatî, cel mai mare oraș al țării, ar fi fost capturat de protestatari.

De altfel, președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev a amenințat cu represalii și a cerut ajutorul Rusiei împotriva „ingerinței străine”, dar și al Organizaţiei Tratatului pentru Securitatea Colectivă (OTSC), din care fac parte Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan. De altfel, Președintele OTSC, premierul armean Nikol Pashinyan, a confirmat că alianța va trimite forțe de menținere a păcii „pentru o perioadă limitată de timp”.

Protestele au început duminică, când guvernul a ridicat plafonul de preț pentru GPL, pe care mulți oameni îl folosesc pentru a-și alimenta mașinile, dar tulburările s-au extins de atunci incluzând nemulțumiri politice, potrivit BBC.  Acuzând „bandele teroriste” antrenate în străinătate că se află în spatele problemelor, președintele Kassym-Jomart Tokayev a impus starea de urgență la nivel național, care include o oprire de acces și interzicerea adunărilor în masă.

Guvernul american a îndemnat autorităţile din Kazahstan să dea dovadă de „reţinere” şi doreşte ca manifestaţiile să se desfăşoare acolo „în mod paşnic”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a condamnat actele de vandalism, dar a criticat şi întreruperea internetului de către guvern. „Solicităm tuturor kazahilor să respecte şi să apere instituţiile constituţionale, drepturile omului şi libertatea presei, inclusiv prin restabilirea accesului la internet”, a declarat Ned Price într-un comunicat, scrie Agerpres.

Noi discuții între Biden și Putin. Ce îi propune președintele american

Articolul precedentCiolacu vrea modificarea legii plafonării și compensării energiei
Articolul următorMedicul Cristian Oancea, despre valul 5. „Ne aşteptăm la o creştere exponenţială brutală”