Sursa foto: Doxologia

ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a vorbit după slujba de Bobotează de la Catedrala Mitropolitană din Iași despre noul an și dorința sa de a reveni la normalitate, după doi ani în care pandemia de coronavirus ne-a schimbat profund viața de zi cu zi.

Prelatul a precizat că trebuie „să îndeplinim cele de cuviință” deoarece „Dumnezeu ne apără.” Mai mult, ÎPS Teofan speră că anul acesta pandemia de coronavirus se va termina, iar oamenii se vor bucura de normalitatea cu care au fost obișnuiți.

„Şi sperăm ca anul acesta după cum sunt anunţurile, anumite voci care vorbesc despre finalul acestei perioade de pandemie, fiindcă ne este dor să vieţuim într-o normalitate aşa cum ne-am obişnuit, fără să mai văd cu mască, fără să mă mai vedeţi cu mască. Sperăm ca la anul, de Bobotează, să reintrăm în normalitate, în firescul lucurilor. Bucurie sfântă şi Doamne ajută”, a afirmat ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, relatează news.ro.

Bobotează pe timp de pandemie

Joi, 6 ianuarie, mii de credincioși s-au adunat în curtea catedralei ieșene pentru a participa la slujba de Bobotează și pentru a lua apă sfințită. Din cauza pandemiei de coronavirus, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a organizat patru slujbe în diferite locuri și au fost pregătite 11 butoaie cu 1.000 de litri de agheasmă fiecare. Preoți și voluntari au oferit sticlele de agheasmă enoriașilor prezenți în curtea catedralei.

Și la slujba de Bobotează de la Constanța, oficiată de un sobor de preoți condus de ÎPS Teodosie, au participat mii de persoane din toate colțurile țării. Prelatul a mers în Portul Tomis cu o caleașcă.

La finalul slujbei, credincioșii vor putea duce acasă apa sfințită din sticlele îmbuteliate. Arhiepiscopia Tomisului a pregătit un număr de 150.000 de sticle de apă pentru a fi împărțite celor care participă la slujba de Bobotează. Mai mult, în Portul Tomis s-au creat șase puncte de distribuire a sticlelor cu apa sfințită.

Reamintim că la fața locului a intervenit de urgență și un echipaj SMURD după ce unei femei i s-a făcut rău.

La manifestarea religioasă de joi sunt aşteptaţi, potrivit ÎPS Teodosie, 20.000 de credincioşi, număr dublu comparativ cu cel din 2021.

ÎPS Teodosie, predică în fața enoriașilor de pe cisternă

Articolul precedentStarea de alertă a fost prelungită pe teritoriul României
Articolul următorItalia introduce vaccinarea obligatorie pentru persoanele în vârstă de peste 50 de ani
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.