Vestea majorării salariului minim și a punctului de pensie nu este văzută cu ochi buni de sindicaliștii de la Cartel Alfa, care avertizează că, dacă modificările rămân în forma anunțată, vor face plângere penală împotriva lui Marius Budăi – ministrul Muncii – și a lui Adrian Câciu – ministrul Finanțelor Publice.
Potrivit Antena 3, sindicaliștii văd în proiectul propus o formă a abuzului în serviciu, iar cei care se fac vinovați sunt strict cei doi miniștri.
Amenințarea vine în contextul în care pe 22 noiembrie, liderii Coaliției de guvernare au anunțat că au ajuns la un consens, și că salariul minim va ajunge la 3.000 de lei, în timp ce pensiile vor fi majorate cu 12,5%, totul de la începutul anului 2023.
Și, chiar dacă acum „spiritele” par încinse și gata să ia drumul parchetului, luna trecută Guvernul preciza că în cadrul reuniunii „Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social” de la Palatul Victoria „au fost analizate propunerile patronatelor și sindicatelor legate de majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2023”. Cum ar veni, totul era stabilit de comun acord. Numai că sindicaliștii dau o altă variantă:
„Noi am comunicat că vom depune plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva ministrului Muncii și ministrului Finanțelor Publice, pentru că nu pot să spună că n-au știut de consecințele deciziei pe care o iau.
Ei se plâng că fondul de pensii este insuficient și este deficit, deci nu fac decât să mărească deficitul cu încă 1, 2 miliarde de lei pe an în toată structura sa. Evident că vor fi afectați pensionarii de acum, dar vor fi afectați și pensionarii pe viitor”, au explicat sindicatele Cartel Alfa, potrivit sursei citate.
În replică, aseară, Marius Budăi a explicat pentru Antena 3 că miniștrii nu au prerogative privind stabilirea grilei de salarizare sau a punctului de pensie, și că „decizia de oportunitate fiscală, pentru că aici vorbim de o oportunitate fiscală, atunci când vorbim de scutirea de taxe a unei sume din salariu, este decizia Guvernului. Politica fiscală ţine de apanajul Guvernul”. Iar unde nu e „mâna” Guvernului, e a coaliției:
„Vizavi de salariul minim, ce intră în atribuțiile Ministerului Muncii nu se face prin ordonanța „trenuleț” se face prin hotărâre de Guvern care deja este de circa două săptămâni de zile în transparență publică.
Iar stabilirea nivelului salariului minim la 3.000 de lei a fost o decizie a coaliției. Decizia de oportunitate fiscală a fost o decizie a coaliției care a fost luată, iar noi Executivul nu facem decât să punem în practică. (…)
Este, repet, o decizie de oportunitate fiscală. Ce ține de Ministerul Muncii este doar stabilirea prin hotărâre de guvern, nu prin ordonanță a salariului minim.
Dacă va trebui să trecem și prin asta, vom trece și prin asta. Dacă faci bine și te gândești și la mediul privat să nu pui o presiune atât de mare în mediul privat cu această majorare, dar să conștientizezi că și salariații cu nivelul de salarizare la salariul minim au nevoie de mai mulți bani, dar este o decizia asumată de coaliţia politică pe care noi o punem în aplicare”