Ion Joe Stoica, fostul șef al Biroului Accidente Rutiere Soldate cu Victime din cadrul Brigăzii Rutiere București, precum și avocatul bucureștean Ion Șoricică, au fost plasați de judecători sub control judiciar, într-un dosar în care procurorii anticorupție îi acuză de trafic de influență.
Cei doi au fost inițial reținuți, în cauză Direcția Națională Anticorupție făcând cercetări în legătură cu anumite sume de bani remise de un șofer cu probleme penale, care fusese încredințat că dosarul său se va rezolva.
În urma primelor cercetări, atât Stoica, cât și Șoricică au fost duși în instanță cu propunere de arestare preventivă, însă Curtea de Apel București a respins ca „nefondată” solicitarea procurorilor. În shimb, a fost dispusă „luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpații ŞORICICĂ ION şi STOICA ION-JOE, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 05.10.2022 și până la data de 03.12.2022, inclusiv”.
Conform deciziei instanței, în toată această perioadă cei doi nu au voie să părăsească țara și trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura (organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială se află domiciliile acestora), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemați.
Pe de altă parte, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției arată într-un comunicat că „există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 08 ianuarie 2022 – prezent, inculpatul Stoica Ion-Joe, îbeneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi pretins și a primit de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală, suma de 3.000 de euro.
În schimbul banilor, ofițerul de poliție ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor colegi de serviciu și ar fi promis că îi va determina pe aceștia să dispună față de persoana cercetată o soluție de clasare.
Mai mult, inculpatul Stoica Ion-Joe i-ar fi pus la dispoziție persoanei respective “o rețetă” ce cuprindea aspectele pe care aceasta trebuia să le declare astfel încât la efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei rezultatul să fie unul inferior limitei care atrage răspunderea penală”.