Trei ani de închisoare cu suspendare, este pedeapsa primită de Marius Rotaru, fost șef al Poliției orașului prahovean Mizil. Rotaru a fost acuzat de favorizarea făptuitorului într-un dosar de trafic de minori. El a fost trimis în judecată de DIICOT Ploieşti în anul 2018.
Fostul polițist a fost achitat pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, pe motiv că fapta nu există. În schimb, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pe perioada unui termen de supraveghere de 4 ani pentru favorizarea făptuitorului.
Alte două persoane au fost condamnate în acest dosar. Unul dintre incuplați a fost condamnat pentru trafic de minori la o pedeapsă de 7 ani, 8 luni şi 245 de zile închisoare. În plus au fost confiscate sume de bani provenite din activitatea infracțională. Un inculpat minor va fi internat într-un centru de detenţie pe o perioadă de 4 ani, pentru reeducare.
Decizia magistraţilor nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Fostul şef al Poliţiei Mizil, Marius Rotaru, dar şi alţi inculpaţi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Ploieşti, în septembrie 2016.
Au fost acuzați de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, furt calificat, viol, favorizarea făptuitorului şi folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna decembrie 2015 şi până în prezent, inculpaţii Baicu Eduard-Florian, Călin Leontin-Florian, Chirbea Cornelia şi suspecţii C. N. F., R. M.-M. şi C. S. au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, constând în recrutarea, transportarea şi adăpostirea în scopul exploatării sexuale, de cele mai multe ori prin exercitarea de acte de violenţă. S-a reţinut că inculpaţii au constrâns persoanele vătămate care erau recrutate în special de pe raza judeţelor Prahova şi Buzău să întreţină zilnic acte sexuale la stradă cu diverse persoane care tranzitau zona”, preciza DIICOT într-un comunicat emis la acel moment.
Potrivit comunicatului DIICOT, exista suspiciunea rezonabilă că Marius Rotaru, în calitate de şef al Poliţiei Mizil, i-a favorizat pe membrii grupului infracţional prin lipsa acţiunii conferite de atribuţiile de serviciu şi nesesizarea organelor competente.
„De asemenea, s-a reţinut că inculpatul Rotaru Marius a pretins favoruri sexuale din partea mai multor persoane exploatate de către membrii grupului infracţional organizat în scopul de a îndeplini un act care intra în atribuţiile sale de serviciu, respectiv acela de a da curs plângerilor formulate de către aceste persoane”, se mai arată în comunicat.
În motivarea deciziei Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea a patru inculpaţi în acest dosar, se menţiona faptul că Marius Rotaru încerca să medieze conflictele dintre membrii grupului de traficanţi de persoane şi cei care formulau plângeri penale, în sensul că plângerile, reclamaţiile sau sesizările nu erau înregistrate sau înaintate către alte organe competente în soluţionarea lor