Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Oamenii nu ar trebui să mai facă ”mofturi” în momentul în care discută despre apa de la stațiile de epurare, susține James Bevan, șeful Agenției de Mediu din Marea Britanie, potrivit BBC.

Companiile de distribuție a apei vor dezvolta sisteme de reciclare a apei, pentru a transforma apele uzate în apă potabilă, prin tratarea acesteia.

Până în 2030, apa uzată ar putea fi depozitată în apropierea stațiilor de epurare, astfel încât să poată fi colectată și procesată ca apă potabilă

James Bevan a precizat că mișcarea ”nepopulară” va ajuta la protejarea aprovizionării cu apă a Regatului Unit.

De asemenea, apa potabilă reprocesată din canalizare este ”perfect sigură și sănătoasă, dar nu este ceva ceea mulți oameni își doresc”.

Încă din 2013, compania Thames Water a anunțat planuri de a utiliza apele uzate reciclate în apa de la robinet din Londra, adăugând că speră să implementeze o schemă de reciclare până în 2025.

Conform lui Bevan, oamenii trebuie să ”schimbe modul în care se gândesc la apă”.

Trebuie să ne amintim de unde vine. Atunci când deschidem robinetul, ceea ce iese a început într-un râu, lac sau acvifer. Cu cât luăm mai mult, cu atât drenăm mai mult acele surse și aplicăm stres asupra naturii și faunei sălbatice”, a explicat Bevan.

La începutul acestui an, o companie de apă din Singapore a lansat un nou tip de bere cu apă obținută din lichid reciclat din canalizare

Compania a lansat băutura pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele deficitului de apă din țară și la soluțiile inovatoare cu care a venit pentru a rezolva aceste probleme.

În momentul de față, această bere este disponibilă în magazine și baruri.

Articolul precedentAccident auto: Un băiat de 16 ani s-a răsturnat cu mașina primită de la mama lui
Articolul următor”Concertul de Plastic” se va desfășura în Brașov: ”Vom asculta cântecul pădurii curate, o pădure cu Zero Plastic”
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time