În perioada următoare, 9 stații de metrou vor beneficia de modernizări și vor fi create noi zone de acces pietonal.
Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prin intermediul unui text distribuit astăzi, 5 septembrie, pe contul de Facebook.
Grindeanu a declarat că vor fi amenajate spațiile interioare, astfel încât să fie asigurat un grad crescut de siguranță și confort pentru călători.
Stațiile de metrou vor fi mai moderne
”9 stații de metrou vor fi modernizate! În baza unui protocolul semnat, astăzi, de Metrorex și Primăria Sectorului 4 vor fi derulate o serie de proiecte în comun pentru regenerarea urbană a zonelor din jurul stațiilor de metrou de pe raza Sectorului 4”, transmite Sorin Grindeanu.
Potrivit declarațiilor făcute de ministru, este vorba despre stațiile Piața Unirii (de pe raza sect. 4), Tineretului, Timpuri Noi, Eroii Revoluției, Constantin Brâncoveanu, Piața Sudului, Apărătorii Patriei, Dimitrie Leonida și Berceni.
Finanțarea vine de la bugetul local al Sectorului 4 din București
”Astfel, vor fi create noi zone de acces pietonal, rutier și vor fi amenajate spațiile interioare astfel încât să fie asigurat un grad crescut de siguranță și confort pentru călători. Finanțarea activităților de modernizare și reamenajare se va realiza din bugetul local al Sectorului 4 sau din alte surse legal constituite, după caz. Metrorex va oferi asistență tehnică la elaborarea proiectelor tehnice și pe parcursul derulării lucrărilor”, a transmis Grindeanu.