Captură video
Captură video

Adi Tudor, un jurnalist român, a ridicat problema celor care acuză voluntarii că sprijină copiii refugiați din Ucraina.

Într-o postare publicată astăzi, 5 august, pe contul de Facebook, jurnalistul a evidențiat ororile pe care civilii le suferă într-un război, indiferent de țara în care are loc conflictul.

Jurnalist român: ”Să ne ferească Dumnezeu să trecem prin ce trec vecinii noștri acum, gândindu-ne că și noi avem copii!”

Recent, am fost certat că iau apărarea copiilor refugiați, că… vezi Doamne, statul îi ajută mai mult decât pe ai noștri, că să stea în țară la ei, că una – că alta, motive de 2 bani, care nu au făcut decât să-mi amărască sufletul… rău de tot. Dragi oameni, toți copiii au nevoie de o copilărie fericită, indiferent că sunt români, ucrainieni, sirieni, americani, chinezi etc. Este o mare eroare în a compara greșelile adulților, ale politicienilor, ale guvernelor…, cu inocența copiilor! Cu dreptul lor de a zâmbi, de a se juca, de a fi fericiți!”, a scris Adi Tudor, pe contul de socializare.

”Dacă ne pasă, lăsați-ne să ne pese”

Deși a refuzat să ofere detalii, jurnalistul a atenționat că viața civililor se schimbă brusc în momentul în care țara este invadată, mulți oameni pierzându-și rudele, prietenii și apropiații.

În plus, civilii sunt nevoiți să își părăsească atât locuințele, cât și locurile de muncă și să înceapă o viață de la zero.

E sfâșietor. Sper ca acestor oameni care blamează o astfel de tragedie, să le dea Dumnezeu gândul bun, să se împace în primul rând cu ei, să-și facă curățenie în suflete și să-i lase pe cei cărora le pasă… să le pese! Lor, nu le vom cere nimic, pentru că oricum nu vor da nimic, dar… măcar pot ocoli subiectul și își pot vedea de treburile lor, lăsându-ne pe noi să ne vedem de… ce ne pasă!”, a completat Adi Tudor.

Articolul precedentLa Rovina, în județul Hunedoara, se plănuiește realizarea unei exploatări miniere de suprafață, cu un impact devastator asupra mediului
Articolul următorȘcoala ”Alianța pentru Educație Remedială”: o alternativă gratuită, oferită pe timpul verii, pentru copiii fără posibilități
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time