Ieri a fost un moment festiv prin care s-a marcat faptul că președintele Klaus Iohannis a semnat pentru promulgarea noilor Legi ale educației, considerat „moment cu un impact major pentru dezvoltarea societății noastre în viitor”.
Cu tot festivismul, USR subliniază că „nu e niciun motiv de sărbătorit, legile nu aduc nimic bun pentru educație, nimic bun pentru elevi, nimic bun pentru profesori”, în ciuda faptului că președintele Iohannis a „decretat” că „România Educată este un angajament îndeplinit”.
De altfel, USR a și protestat ieri, după cum se arată într-un comunicat de presă, condamnând astfel „festivismul pus în scenă de președintele Klaus Iohannis cu ocazia promulgării celor două legi ale Educației”, formațiunea poltică marcând la rândul său ceva: „eșecul proiectului România Educată.
Astfel, USR a desfășurat un banner în fața palatului Cotroceni cu mesajul: „Eșecul României Educate: 50.000 de copii nu s-au înscris la BAC”, iar senatorii USR au adus și pancarte la protest, pe care scria „Marele mut promulgă marele nimic”, „România Educată, altă generație sacrificată”.
„România Educată este, de astăzi, un angajament îndeplinit! Acest proiect al meu de suflet, o prioritate a mandatelor mele, devine realitate prin intrarea în vigoare a noilor legi ale educației, pe care le-am promulgat astăzi. Le mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect.
Educația bazată pe valori ajunge, așadar, în centrul interesului public. Legile propun o serie de reforme-cheie în învățământ, încurajând creșterea calității actului educațional, acordarea de sprijin și respect cadrelor didactice. Sunt promovate investițiile, cu prioritizarea zonelor defavorizate, se pune accent pe siguranța elevilor și pe programele menite să conducă la reducerea abandonului școlar.
Drumul care ni se așterne în față nu este însă lipsit de provocări, iar legile în sine nu vor rezolva problemele acute ale sistemului educațional decât dacă vor beneficia în continuare de implicarea și hotărârea tuturor factorilor de decizie. Rămâne convingerea mea profundă că doar printr-o educație de calitate putem construi o societate care se bazează pe cunoaștere, inovație și progres”, a scris Iohannis însă pe Facebook.