Percheziții ieri inclusiv la o primărie din județul Neamț, derulate de ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Potrivit DGA, în total au fost efectuate cinci percheziții domiciliare, într-o cauză penală care vizează încheierea și derularea unor contracte de achiziție publică de către unitatea administrativ teritorială, în perioada 2022 – 2023.

Perchezițiile, efectuate inclusiv cu sprijinul cadrelor Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț, „s-au desfășurat la domiciliile unor persoane fizice, la sediul unei persoane juridice și la sediul unei primării, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu și delapidare”, transmite DGA.

Potrivit presei locale, ar fi vorba despre Primăria Poiana Teiului, iar zilele acestea ar fi fost și alte descinderi. Într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, citat de aceeași sursă, se arată că se fac cercetări pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, conflict de interese, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, delapidare:

La data de 03.05.2023, în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Neamţ şi a delegării date de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, organele de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ, D.G.A. -Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău şi I.P.J. Neamţ – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat percheziţii domiciliare în patru locaţii (un sediu de U.A.T., un sediu de societate comercială şi locuinţe persoane fizice), de pe raza comunei Poiana Teiului, judeţul Neamţ şi a municipiului Roman, judeţul Neamţ.

În urma efectuării activităţilor autorizate au fost ridicate documente cu privire la achiziţiile publice desfăşurate de către o unitate administrativ teritorială din judeţul Neamţ în perioada 2021-2023, s-au ridicat documente de evidenţă contabilă de la o persoană fizică din municipiul Roman, precum şi medii de stocare (telefoane mobile, calculatoare etc), pentru care se vor solicita ulterior autorizaţii de percheziţie informatică.

Nu au fost emise mandate de aducere, cercetările continuându-se in faza in rem. Acţiunea s-a desfăşurat cu suportul D.G.A. – Serviciul Tehnic, D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ, D.G.A. -Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău, Serviciul Operaţiuni Speciale Neamţ, I.P.J. Neamţ – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ”.

Articolul precedentComandamentul de vară al ANSVSA: amenzi de 1.117.200 de lei; un restaurant din Moeciu a fost închis
Articolul următorCeremonie pusă în scenă de Iohannis la promulgarea Legilor Educației. USR: „Nu aduc nimic bun pentru educație, pentru elevi, pentru profesori”