N-ar fi Orban (Ludovic) primul care nu consultă doctrina partidului înainte de a emite judecăți de valoare.
Înaintea lui, Ciolacu ignora doctrina social-democrată, doar pentru că-i servea unui scop de moment.
Decis să nu se lase mai prejos, în week-end-ul trecut Orban s-a lansat în cuvântări patriotice, naționaliste și pline de mesaje religioase. În timp ce se bătea cu pumnul în piept că, pentru el, partidul este totul.
Orban vrea un partid legat de biserică, doar că ăla, teoretic, nu e PNL-ul
”Trebuie să fim un partid care să fie puternic legat de biserică, un partid care să promoveze morala creştină ca fundament al moralei publice. Noi trebuie să fim un partid care să sprijinim toate valorile tradiţionale ale românilor, valori cum sunt familia, biserica, satul românesc, comunitatea.”
Înițial am crezut că nu văd bine. Am recitit. Am căutat doctrina liberală, să mă asigur că nu-mi joacă memoria feste. Concluzia a fost clară: Orban a făcut un ghiveci de doctrine, doar pentru că-și dorește nespus voturile peneliștilor religioși, care nu știu nici ei cum stă treaba cu PNL-ul, în sine. Și a vrut să vadă dacă îi merge.
”Partidul Național Liberal este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice, prin concepție, prin acțiune și prin tradiție. Partidul Național Liberal este continuatorul gândirii liberale din România.
În plan personal, Partidul Național Liberal este preocupat în mod deosebit de primatul individului în fața societății, de egalitatea în fața legilor, de garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, de toleranța în raport cu convingerile și opțiunile celorlalți.
În plan social, Partidul Național Liberal are ca obiectiv modernizarea accelerată a societății, scoaterea instituțiilor din autarhie, din conservatorism și imobilism.”
Să spui că ești liberal și sprijini valorile tradiționale e ca și cum ai spune că ești ateu și sprijini construcția Catedralei Mântuirii Neamului. Să ataci partenerii de guvernare pentru că nu-și fac cruce sau pentru că nu jură pe Biblie, liberal fiind, e de-a dreptul hilar. Să vrei să fii (în continuare) președintele unui partid a cărui ideologie o fentezi e dramatic de-a binelea.
Dar nu la fel de dramatic ca declarațiile următoare
Pornit fiind pe simțăminte și patriotism, Orban își pune și viața la bătaie, pentru coroana de Prim PNL-ist al țării.
”Dau PNL, aşa cum dau de 30 de ani, mintea mea, sufletul meu, inima mea, timpul meu, energia şi chiar şi viaţa dacă este nevoie.”
Mai că m-am cutremurat. De râs. Oricât de multe gafe ar fi făcut Orban de-a lungul timpului, parcă în genul ăsta de sentimentalism nu a picat niciodată. Cred că-și dorește mult tare șefia partidului, de apelează la declarații lacrimogene. Sau a încurcat audiența.
Și, ca să fie totul complet, după ce a bătut apa-n piuă pe credință și valoare, mai salută și doi buni colegi peneliști, vizați de anchete DNA. Pentru că, dacă se dovedește că sunt vinovați, atunci măcar au făcut-o cu credință în suflet.
Una peste alta, mi-a făcut week-end-ul Orban. Am râs, am plâns, am căutat informații. Mi-am adus aminte de alte momente amuzante cu el.
Și m-am gândit îndelung: de ce se chinuie el să câștige șefia unui partid care, conform ultimelor lui declarații, nu-l mai reprezintă? N-ar fi mai simplu să-și facă unul nou, pe care să-l denumească după cum îi tună și să-i facă programul după cum simte? Sau, mai simplu, să se ralieze la un partid mai nou, mai mic și foarte vocal, care e mai aproape de ultimele idei prezentate în public?