Grupul de comunicare al KMG International, care deține rafinăria Petromidia, a anunțat că unul din cei răniți în explozia de la rafinăria Petromidia Năvodari „se recuperează rapid”, relatează presa locală CT 100. Potrivit acesteia, rănitul îi acuză pe cei de la KMG de faptul că induc în eroare opinia publică cu privire la starea lui de sănătate.
„Cu sprijinul autorităților și în acord cu dorința familiilor, compania depune, în continuare, toate eforturile pentru transferul rapid al celor doi colegi internați la Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” către o clinică de specialitate din străinătate. Conform ultimelor evaluări făcute de medicii specialiști din Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca”, starea celor doi colegi este stabilă, având arsuri pe aproximativ 35% din suprafața corpului. În această dimineață, s-a primit acordul din partea medicilor pentru transfer. Colegul de 27 de ani internat în Constanța a început să meargă si se recuperează rapid după intervenția chirurgicală de vineri seară. Cadrele medicale de la Spitalul Județean Constanta estimează că acesta va fi externat în perioada următoare. Toate costurile vor fi suportate de Rompetrol Rafinare și KMG International. Compania este în contact direct cu toți membrii familiilor colegilor, pentru a-i sprijini până în momentul în care aceștia vor fi recuperați complet”, spun cei de la KMG International, citați de CT 100.
De partea cealaltă, tânărul de 27 de ani a scris, într-o postare pe Facebook, că este departe de recuperarea pe care a anunțat-o KMG Internațional.
„Nu știu cine oferă aceste informații, dar sunt total eronate. Eu abia mă pot ridica din pat (cu sacrificii foarte mari și ajutor din partea asistentelor), să merg până la toaletă și ei deja oferă informații că îmi revin foarte repede și mai am putin și joc și fotbal. O fractura de os nu se repară în 4 zile. Să vă fie rușine !!! Semnat tânărul de 27 de ani”, a scris Laurențiu Zaim.
Dosar penal pentru ucidere, vătămare corporală şi distrugere, fapte din culpă
Reamintim că în urma exploziei, urmată de un incendiu de proporții, de pe platforma Petromidia, de vineri, o persoană a decedat și alte cinci au fost rănite, dintre care două cu arsuri pe o mare suprafață din corp. Aceștia doi au fost transferați, încă de vineri, la Spitalul Floreasca din Capitală și urmează să fie transferați la o clinică de specialitate din străinătate.
Totodată, în cazul Petromidia a fost deschis dosar penal pentru ucidere, vătămare corporală şi distrugere, fapte din culpă.
„De fapt, acolo situaţia este mai complicată, cu certitudine este nevoie şi de cunoştinţe tehnice pentru lămurirea cauzelor. Cercetările acolo vor dura ceva mai mult timp, până se vor lămuri lucrurile pe deplin. (…) Este o fază incipientă a dosarului de umărire penală (…) toate variantele sunt luate în calcul, deocamdată sunt fărâme de informaţii, avem timp să le punem cap la cap şi să aflăm cauzele”, a declarat, sâmbătă, procurorul Viorel Teliceanu.
Dosar penal pentru ucidere din culpă, după explozia de la Năvodari