Evenimentul va avea loc JOI, 6 IUNIE 2024, ora 11:00, la Sala LUCEAFĂRUL (Str. Ion Ghica nr. 3) și va fi moderat de jurnalista Mihaela Bîrzilă.
Licențiat al Academiei de Studii Economice (ASE) și al Facultăţii de Istorie – Filosofie, secţia Sociologie – Universitatea Bucureşti, Prof. Univ. Dr. ADRIAN NĂSTASE are o carieră universitară și didactică remarcabilă, de aproape 5 decenii.
Este Doctor în Drept Internaţional, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept – 1987, Doctor Honoris Causa al Universităţii Independente a Moldovei, Chişinău – 2000, Doctor Honoris Causa conferit de Senatele Universităţilor din Craiova și Suceava – 2002, Doctor Honoris Causa al Universităţii ”Titu Maiorescu” – 2010).
A urcat toate treptele de expertiză academică şi universitară și a predat și conferențiat la catedre din tară si de peste hotare. A făcut parte din echipa didactică a Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, precum şi a Universităţilor „Titu Maiorescu”, „Dimitrie Cantemir” şi „Nicolae Titulescu”.
A fost și Profesor Asociat la Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti, în 1994 a fost profesor asociat la Universitatea Pantheon Sorbonne din Paris, în octombrie 1996, profesor universitar de Drept Internaţional Public, iar în 1999 a devenit conducător de Doctorat. Este autor al peste 250 de studii şi articole ştiinţifice, publicate în reviste din ţară şi străinătate şi al peste 300 de comunicări, conferințe şi expuneri, prezentate în aproape toate centrele universitare din ţară şi în peste 50 de capitale ale lumii.
Din anul 1991, ADRIAN NĂSTASE este Președinte al Fundației Europene Titulescu.
Este Membru fondator și Preşedinte onorific Casa NATO, dar și membru și membru de onoare în importante organisme internaționale, dintre care amintim: Sistemul Internaţional de Informare şi Documentare asupra Drepturilor Omului (HURIDOCS) – Londra (din 1982), Societatea Franceză de Drept Internaţional – Paris (din 1984) și Societatea Americană de Drept Internaţional – New York (din 1995), Asociaţia Euro – Atlantică “Manfred Wörner” (din 1999) ș.a.
”Fiecare anotimp din viața mea a avut o anumită haină. Haina pe care o port acum este cea care se asortează cu barba mea albă. Îmi aduc aminte de remarca unui vizir al Porții Otomane, care, pe câmpul de luptă fiind, după câștigarea unei bătălii împotriva unei armate a Occidentului, întrebat fiind de sultan de ce nu există nici unul dintre cei căzuți în luptă care să nu aibă barbă neagră, i-a răspuns: pentru că, dacă ar fi existat unul singur care să aibă barbă albă, nu ar fi făcut așa de multe greșeli”!” – mărturisea 𝐀𝐃𝐑𝐈𝐀𝐍 𝐍𝐀̆𝐒𝐓𝐀𝐒𝐄 într-un interviu acordat revistei ”𝐐 𝐌𝐚𝐠𝐚𝐳𝐢𝐧𝐞”.
Recent, la BOOKFEST 2024 a avut loc lansarea cărții sale ”TANDEM PENTRU EUROPA – contribuții la istoria contemporană a relațiilor româno-bulgare”, un volum prezentat și coordonat de Prof.Univ. Dumitru Preda; invitați speciali au fost Senatorul Titus Corlățean și de Gheorghe Nacov, reprezentantul minoritătii bulgare în Parlamentul României.
Pe 5 iunie va lansa volumul ”NICIUN ATENTAT! – organizarea antiterorismului în România (1948 – 1989)”; Dr. Constantin Buchet, Președinte al Colegiului CNSAS, Dr. Silviu Moldovan, Director al Direcției Cercetare, Expoziții, Publicații CNSAS și Dr. Florian Banu, Consilier Superior CNSAS au fost invitați speciali ai evenimentului editorial găzduit la sediul Fundației Europene Titulescu.
„SENIORI de COLECȚIE” este un proiect inițiat și organizat de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, cu scopul de a aduce în centrul atenției pe marile personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României și care au influențat în bine zeci de generații.
Primele ediții le-au avut ca invitate de onoare pe multipla campioană olimpică ELISABETA LIPĂ şi pe marea Doamnă a Muzicii Ușoare românești, STELA ENACHE. A urmat, ca invitat la cea de-a III-a ediţie, General Locotenent (rtr) Dr.Ing. DUMITRU DORIN PRUNARIU, primul român și singurul care a zburat în spaţiul cosmic; apoi au fost invitați marea actriţă de teatru și film MAIA MORGENSTERN, Manager al Teatrului Evreiesc de Stat, Prof. Dr. DUMITRU CONSTANTIN DULCAN, celebrul artist GRIGORE LEȘE, marea interpretă de muzică ușoară CORINA CHIRIAC, îndrăgita interpretă de muzică populară MARIA DRAGOMIROIU, Prof. Univ. Dr. DAN MIRCEA ENESCU și celebrul prezentator OCTAVIAN URSULESCU, celcare a avut la rândul său alți patru invitați de onoare – Petre Geambașu, Doina Spătaru, Vasile Menzel și Natalia Guberna, Academician Profesor Doctor LEON DĂNĂILĂ, personalitate remarcabilă a Neurochirurgiei româneşti şi mondiale, pe celebrii actori ILEANA POPOVICI și ADRIAN TITIENI. La cea de-a XIV-a ediţie invitat de onoare a fost binecunoscutul şef de orchestră, solist şi instrumentist, PETRE GEAMBAŞU, la «ceas aniversar» – 80 de ani de viaţă şi 60 de ani de carieră artistică! Ultimele două ediţii i-au avut ca invitaţi pe General Maior Aviator (Rtr) RADU THEODORU (100 de ani), pe FLORIN GHEORGHIU, Mare Maestru Internațional la Șah (80 ani), pe FLORICA IONIȚĂ (94 ani), prima femeie parașutist brevetată după cel de-al Doilea Război Mondial, pilot de avion și de planor, instructor de zbor și controlor de trafic aerianşi pe celebrul bioenergoterapeut, LIDIA FECIORU, astrolog, specialist în medicină alternativă, terapie bioenergetică, parapsihologie și vindecare holistică și pe LIZA PANAIT, unul dintre cei mai apreciați creatori de modă din România și nu numai.
”Consider că, prin acest proiect atât de special, putem schimba împreună percepții și putem influența destinele generațiilor de azi și de mâine. Mii de tineri, dar și persoane vârstnice au avut ocazia să întâlnească și să asculte confesiunile unor oameni deosebiți care au contribuit prin munca lor, prin dăruire, pasiune, respect față de societate și de semeni, la promovarea imaginii României pretutindeni în lume. Fiecare ediție a Galelor Seniori de Colecție a contribuit la construirea unor punți între generații care au avut ocazia să îi cunoască și să dialogheze cu importanți oameni de cultură, artă și știință, cu mari artiști și mari campioni, cu medici, profesori și veterani de război, uriașe valori ale României, exemple demne de urmat pentru noi toți” – Alexandra Dobre, Președinta Asociației Institutul Național pentru Îmbătrânire Activă.
Vă așteptăm așadar joi, 6 iunie 2024, ora 11:00, la Sala LUCEAFĂRUL, la ediția a XX – a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”, alături de invitatul special, ADRIAN NĂSTASE!
Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în organizarea acestui eveniment
Parteneri media: TVR, Ziarul News, România TV, Agerpres, Ultima Oră, Amos News, Metropola TV, Național TV, Radio România, revista Actualitatea Muzicală a UCMR, revista Cariere, Tonica.ro, Ziarul de Investigații, stiripesurse.ro, Profi24 TV, Ziarul News, ziarul Profit, Click!, Nova Media, Phoenix Media, Tele7abc, Sănătatea TV, GMR Media
Vă rugăm să confirmaţi prezenţa la:
- Email: imbatranire.activa@yahoo.com / oanageorgescu2017@gmail.com
- Telefon: 0742.862.314. / 0722.434.986.