Trei polițiști locali de la Sectorul 1 al Capitalei au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, la solicitarea procurorilor anticorupție, fiind acuzați de mai multe fapte, inclusiv luare de mită.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au detaliat că cei trei au atribuții în ceea ce privește controlul activităților comerciale din sector, calitate din care, în timpul unor controale ar fi cerut și ar fi primit de la administratorii unor firme mii de euro.

Printre cei cercetați de DNA se numără inclusiv șeful Compartimentului Control Activități Comerciale din Direcția Control Urban din cadrul Poliției Locale Sector 1, Dragoș George Voinea, care este acuzat de luare de mită în formă continuată și complicitate la fals intelectual.

De luare de mită sunt acuzate și polițistele locale Marina Roxana Avram și Florentina Iordache, precum și de trafic de influență în formă continuată și fals intelectual în formă continuată. În plus, Marina Roxana Avram este cercetată și pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

În perioada 2023 – 2024, în contextul efectuării unor controale la mai multe societăți comerciale cu puncte de lucru în Sectorul 1 al Capitalei, cei trei inculpați ar fi pretins de la reprezentanții acestora sume de bani cuprinse între 2.500 euro și 14.000 euro (în total 26.500 euro) și ar fi primit de la aceștia, în total, sumele de 18.000 euro și 2.500 lei. Banii respectivi ar fi fost pretinși și primiți de inculpați, printre altele, pentru:

a confisca o sumă de bani inferioară celei realizate ilicit de una dintre societățile controlate (s-ar fi dispus confiscarea doar a sumei de 214.708 lei, nicidecum a încasărilor totale – aproximativ 1.353.000 lei);

a aplica rapid sancțiuni contravenționale astfel încât societatea controlată să nu acumuleze încasări prea mari în perioada suspendării activității, iar sumele obținute ilicit de societate, în perioada suspendării, să fie confiscate doar parțial,

a nu aplica sancțiuni contravenționale pentru lipsă autorizație de funcționare.

În perioada 11-20.01.2023, inculpatele Avram Marina-Roxana și Iordache Florentina ar fi pretins și primit de la un om de afaceri (cercetat într-un dosar penal pe linie de disciplină în construcții) suma de 6.000 euro lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unui lucrător de poliție din cadrul Secției 1 Poliție și că, printr-un intermediar, îl va determina pe acesta să dispună în cauza respectivă o soluție favorabilă omului de afaceri”, au precizat procurorii.

Articolul precedentComunicat de presă – ADRIAN NĂSTASE, fost Prim Ministru al României, invitat de onoare la a-XX-a ediție a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”, joi, 6 iunie 2024
Articolul următorGuvernul discută astăzi despre majorarea salariului minim pe economie