Sursa foto: Facebook/Kelemen Hunor
Sursa foto: Facebook/Kelemen Hunor

Ieri, 4 iunie, a fost Ziua unității naționale maghiare, ocazie cu care liderul UDMR Kelemen Hunor – totodată vicepremier și membru al coaliției de guvernare – a ținut să transmită un mesaj comunității sale.

Ziua unității naționale maghiare sau, mai corect, Ziua Tratatului de la Trianon, este o sărbătoare publică în România care comemorează semnarea Tratatului de la Trianon în 1920.

Sărbătorită relativ recent, grație unei legi promulgate în noiembrie 2020 de președintele Klaus Iohannis, Ziua unităţii naţionale maghiare a fost propusă pentru prima dată în 2015 de social democratul Titus Corlățean.

Iar despre această zi a scris pe Facebook liderul UDMR, care consideră că 4 iunie este un motiv de mândrie pentru maghiarii care trăiesc pe teritoriul României. Cu toate acestea, Kelemen Hunor subliniază că „a trăi în comunitate și a menține puternică acea comunitate nu este o sarcină ușoară”:

Pentru noi este la fel de natural ca și respirația: a vorbi în limba maghiară în familie și între prieteni, a ne trimite copiii noștri la școală cu predare în limba maghiară, a citi în limba maghiară și a consuma cultură maghiară fac parte din viața noastră de zi cu zi.

Ziua de 4 iunie, Ziua unității naționale maghiare, este o zi în care sărbătorim aceste activități obișnuite, dar totuși importante. Să fim mândri de noi înșine, de comunitatea noastră și de identitatea noastră. Nu putem rescrie trecutul și nici nu dorim să o facem. Dar suntem cu toții responsabili pentru viitor, pentru viitorul nostru”.

Articolul precedentLider de sindicat, despre continuarea grevei din Învățământ: „Nu există un angajament al clasei politice”
Articolul următorCartel ALFA cere demiterea ministrului Budăi