Fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu, zis și „Mitralieră”, are gânduri cel puțin periculoase în această perioadă. Dacă tot a fost Paștele catolicilor și urmează cel ortodox, Rădulescu speră ca toți creștinii să aibă gânduri „luminate” și să iasă în stradă la proteste, dându-i exemple pozitive pe Diana Șoșoacă, Codruța Cerva, Luis Lazarus, Dan Bitman și Mugur Mihăiescu.
Autointitulându-se „român și patriot”, Rădulescu scria aseară pe Facebook că românii nu trebuie să cadă niciodată în genunchi și că au datoria să își apere libertatea, iar în postarea sa îi critică inclusiv pe foștii săi colegi social democrați, care acum conduc partidul.
Postarea lui Rădulescu nu are cine știe ce impact: cele 5 distribuiri de până la această oră îi aparțin toate fostului deputat. Posibil și pentru că este scrisă într-o română stricată, cu greșeli gramaticale, Biblia sau Paștele sunt scrise cu literă mică, nicăieri cuvântul „român” nu are diacritice, iar unele cuvinte și fraze pur și simplu îi dau bătăi de cap fostului deputat. Cu toate acestea, scrie și despre partidele care au dat țării analfabeți.
Rădulescu este dezamăgit de tot și de toate. De medici, de români, de „necredincioși și de sataniști, de neo-marxiști și de reziști, de pnl-iști, psd-iști, usr-iști, udmr-iști” și cheamă la revoltă inclusiv împotriva celor care nu au copii, nu au nume românesc sau sunt homosexuali.
„Ați votat numai trădători de neam, care toți la un loc sunt la fel! Toate partidele votate de voi și de noi, nu au nicio treabă cu poporul român! Unde e opoziția, unde e Psd -ul? Niște trădători: Ciolacu, Stănescu, Manda, Olguța, Tudose, Zetea, și toti ceilalți care au votat legile de urgență și carantină a poporului român, care votează legile homosexualilor la Bruxelles dar spun că sunt credincioși și iubesc familia tradițională și care fac tot ce le spun stăpânii lor: Iohanis și puterile străine!
Nu mai votați trădătorii de neam, nu mai votați aceste partide care sunt acum în Parlamentul României! Ne trebuie un partid al poporului român, un partid naționalist care să se consulte cu poporul pentru orice lege! Nimeni nu are voie sa dea legi împotriva poporului care i-a trimis acolo! Nimeni! Hai să nu mai acceptam să ne conducă alții care nu sunt ortodocși, care nu au nume românesc, care nu au credință în Dumnezeu și care nu vorbesc limba noastră strămoșească, care nu au copii și nu iubesc familia tradițională, care nu jură pe biblie și care nu iubesc țara și poporul!
Uniți-vă români din țară și din afara ei, dați-va mâna, îmbrățișați-vă și ieșiți pentru libertatea voastră, pentru părinți, bunici și copii, nu mai acceptați robia medicală, închisorile din case, botnițele sub formă de mască! Toți murim o dată, nimeni nu e muritor, dar ridicați-vă și fiți demni, ca atunci când vom muri să știm că ne-am apărat libertatea, ne-am apărat credința, ne-am apărat familia, ne-am apărat limba și ne-am exprimat liber și am lăsat o țară liberă și frumoasă copiilor și nepoților nostrii!...
Dacă mai sunteți români, dacă mai aveți demnitate și onoare, dacă va mai iubiți părinții, bunicii, frății și surorile și copii, dacă mai aveți credință, dacă vă pasă atunci când ne mor cei dragi în spitale, dacă va doare și țipați atunci când nu ne putem conduce pe ultimul drum ființele care ne-au dat viață sau pe cei dragi pe care îi iubim, dacă iubiți familia tradițională, dacă vreți să munciți liberi pentru a vă întreține familia sau afacerile, dacă mai vreți să vă îmbrățișați prietenii, rudele și famila de sărbători stând împreună, sau dacă vă pasă că unii români ies în stradă, ca: avocații Dan Chitic sau Codruța Cerva, ca senatoarea Diana Șoșoacă, ca jurnalistul Luis Lazarus, ca artiștii Dan Bitman sau Mugur Mihăiescu care ies pentru voi, nu pentru ei în stradă, lăsați confortul și lașitatea, lăsați alte preocupări cotidiene, voi cei bogați coborâți de pe piedestalurile voastre așa cum au făcut-o în timp toți bogății, și împreună cu ceilalți români ieșiți seară de seară, în strada pentru a ne elibera: de lanțuri și sclavie, de lașitate și trădare, de impuneri din interior și din afară, de teamă și minciună, de cenzură și legile împotriva poporului și neamului, de necredincioși și de sataniști, de neo-marxiști și de reziști, de: pnl-iști, psd-iști, usr-iști, udmr-iști, și toate partidele trădătoare de țară care au dat și au votat legi împotriva poporului român, de impostură și ipocrizie, de incultură și analfabeți, de sisteme și stăpâni! Aveți o singură viață români , trăiți-o cu demnitate!
Dr Cătălin Marian Rădulescu (ex deputat), român și patriot”, e doar o parte din năduful acestuia.