Diana Șoșoacă, senatorul ex-PAUR, a dat dovadă de un nou derapaj, după ce s-a prezentat în fața protestatarilor prezenți la Buzău cu un sac în care a susținut că sunt puși cei care mor de Covid. Mai mult, aceasta le-a mărturisit susținătorilor că „nu mai are voie” la televiziunile din România.

„Românii vor libertatea de a se duce la muncă, la școala, renunțarea la intenția de a vaccina copiii. Cum își permite Guvernul ăsta să oblige orice acțiune legată de vaccinare? Numai eu cu colegii avocați și cu oamenii din popor cred că am depășit 100 de dosare penale împotriva lor. Trebuie să se revină la redeschiderea HoReCa, a grădinițelor. Nu există pandemie”, a spus Diana Şoşoacă.

Negarea pandemiei

Aceasta este o susținătoare convinsă a faptului că nu există pandemie, că este o invenție a statului român, fiind în același timp și o persoană ce răspândește știri false, numai dacă ne reamintim momentul când declara, la greva din Valea Jiului, că Cehia a ieșit din restricțiile împotriva Covid. Iar mai recent, că în Franța nu mai este pandemie, că India nu și-a vaccinat populația sau că în Israel acest lucru s-a întâmplat „cu pistolul la tâmplă”.

Interzisă în România

Diana Șoșoacă este una dintre cele mai vocale persoane din viața politică ce se împotrivește purtării măștii de protecție, dar și împotriva măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Mai mult, la Buzău, Diana Șoșoacă s-a plâns susținătorilor că este blocată pe Facebook, iar singurele televiziuni din România, unde mai are „voie” să intervină, chiar dacă doar telefonic, este  la România TV.  „Când o să dispară și Facebook-ul intrați pe MeWe, Telegram, unde am cont oficial”, le-a spus buzoienilor.

Șoșoacă susține că în India nu există campanie de vaccinare, iar Israelul „a vaccinat cu arma la tâmplă”

Articolul precedentMinisterul Apărării Naționale nu mai are arhivă de restituit CNSAS
Articolul următorPolițist din Giurgiu, închisoare cu executare pentru luare de mită