Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Volodimir Zelenski a transmis un nou mesaj lumii întregi, sâmbătă, după ce zeci de mii de oameni au ieșit, pentru a doua oară, în stradă, pentru a protesta împotriva invaziei rusești.

Liderul de la Kiev a precizat că în curând va veni acel moment când toți cei care au fugit din Ucraina de teama războiului  vor putea să se întoarcă acasă.

 „Sunt sigur că în curând vom putea spune oamenilor noştri: Întoarceţi-vă! Veniţi înapoi din Polonia, România, Slovacia şi din toate celelalte ţări. Întoarceţi-vă pentru că nu mai există nicio ameninţare!”, a afirmat Zelenski, potrivit news.ro.

„Deja ne gândim la viitor”

De asemenea, Zelenski a dat asigurări că toate distrugerile pe care Rusia le-a făcut în Ucraina vor fi reconstruite, afirmând că o să rămână alături de popor și va lupta până la „victorie.”

 „Noi încă protejăm statul. Încă salvăm oameni.(…) Nu contează cât e ceasul, nu contează ce dată e. Şi aşa va fi până la victorie”, a mai spus Zelenski.

Acesta a menționat faptul că a avut o discuție cu președintele Franței și al Poloniei, elogiind modul în care poporul polonez a reușit să se mobilizeze și să primească numărul masiv de cetățeni ucraineni ce au fugit din cauza războiului. „Practic, nu mai avem frontieră cu Polonia”, a declarat liderul de la Kiev.

Totodată, președintele ucrainean a amintit că de la începutul războiului, peste 10 mii de soldați ruși au fost uciși, afirmând că mulți au fost tineri care nu au știut de ce luptă și împotriva cui.

În încheierea mesajului său, Zelenski a dat asigurări că poporul ucrainean va lupta în continuare și va rezista presiunii rusești.

 „Poporul ucrainean continuă să reziste chiar şi acolo unde invadatorii au reuşit să treacă. Din nefericire. Dar nu pentru mult timp. Admir fiecare ucrainean care nu tace, care protestează, care ia drapelul naţional şi arată armatei ruse că va pierde”, a concluzionat Zelenski.  

Reamintim că în marele orașe din Europa, mii de oameni au ieșit pe străzi în semn de solidaritate față de Ucraina.

Iohannis a vizitat tabăra de refugiați din vama Siret. Ce mesaj a transmis șeful statului cetățenilor ucraineni

Articolul precedentIohannis a vizitat tabăra de refugiați din vama Siret. Ce mesaj a transmis șeful statului cetățenilor ucraineni
Articolul următorRusia cere oprirea furnizării de armament Ucrainei. Mesajul administrației Putin către UE și NATO
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.