Foto: preluare Digi24

Premierul britanic Boris Johnson a susținut că Putin nu se va opri până ce nu va cuceri Ucraina, precizând că armata rusa va ajunge în Kiev în următoarele zile.

De asemenea, acesta a mai spus că decizia președintelui rus de a trimite Europa „în întuneric” reprezintă o amenințare serioasă la adresa siguranței cetățenilor europeni.

”Este, în mod cert, o chestiune care ține de sănătatea și siguranța noastră, a tuturor europenilor”, a spus Boris Johnson, informează Hotnews.ro.

Trupele ruse se îndreaptă spre a doua cea mai mare centrală nucleară a Ucrainei

Totodată, premierul britanic e de părere că atacul asupra celei mai mari centrale nucleare din Europa reprezintă un semnal puternic venit din partea lui Putin, afirmând că liderul de la Kremlin ar fi în stare de orice pentru a-și duce planul la bun sfârșit.

„Securitatea noastră este în mod egal implicată, periclitată de un astfel de atac. Ne amintim cu toții ce s-a întâmplat la Cernobîl, norii radioactivi care s-au răspândit pe întregul continent, chiar până în America de Nord, din câte îmi aduc aminte”, a declarat șeful Executivului.

De asemenea, Boris Johnson a mai precizat că statele europene trebuie să se gândească la o soluție pentru a opri un posibil dezastru nuclear.

„Sunt preocupat de modul în care putem opri un dezastru. Mai sunt și alte centrale ucrainene și cu siguranță mai sunt alte situri ucrainene radicoactive abandonate. Trebuie să transmitem clar Kremlinului că un dezastru civil nuclear în Ucraina, un nou Cernobîl, este un dezastru pentru toată lumea, inclusiv pentru Rusia”, a declarat premierul britanic.

Acesta a mai punctat importanța autorităților internaționale, cum ar fi Națiunile Unite sau Agenția Internațională pentru Energie Atomică, în monitorizarea nivelurilor de radiații la centralele nucleare din Ucraina.

„Cred că anumite sisteme de protejare a acestor centrale, anumite sisteme care asigură monitorizarea nivelurilor de radiații de către autoritățile internaționale cum ar fi Națiunile Unite sau Agenția Internațională pentru Energie Atomică, la fața locului vor fi de o importanță maximă”, a concluzionat Boris Johnson.

Reamintim că personalul de la centrala atomică Cernobîl este în continuare ținut prizonier de armata rusă. Primarul orașului Slavutych a declarat că oamenii care lucrează acolo sunt obosiți fizic, mental și emoțional.

Boris Johnson, îngrijorat de soarta Europei. Avertismentul premierului britanic

Articolul precedentEuropa revine la producerea energiei electrice pe bază de cărbune din cauza războiului ruso-ucrainean
Articolul următorÎncepe campania de împădurire de primăvară. Vor fi plantaţi 19 milioane de puieţi forestieri
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.