Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, după ședința task-force și a ședinței de guvern, că țara noastră a cheltuit de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina 51 de milioane de lei pentru sprijinul refugiaților.
De asemenea, acesta a mai anunțat formarea unui culoar verde în Moldova pentru tranzitul cetățenilor ucraineni care își părăsesc țara, transportul de care vor beneficia și hubul umanitar amenajat în Suceava.
„Am discutat cu toate ministerele de linie, ca săptămâna viitoare să înaintăm documentele la Bruxelles, pentru decontări”, a precizat Ciucă.
Mii de refugiați ajung în țara noastră din cauza conflictului ruso-ucrainean
Totodată, acesta a mai precizat că cei care vor fi cazați în spațiile instituțiilor statului vor primi câte 50 de lei/persoană, iar cei din alte spații, costul va fi de 100 de lei/persoană. Mai exact, suma pe care Guvernul a evaluat-o în prima fază pentru sprijinirea refugiaților este de 208 milioane de lei.
„Aseară am abilitat prin CNSU ca DSU să înceapă de îndată pregătirile pentru un hub umanitar în România. Va fi organizat la Suceava. Pentru acest demers am discutat cu domnul președintele Klaus Iohannis, cu doamna Ursula von der Leyen și cu doamna comisar european pentru Afaceri Interne”, a mai informat premierul.
De asemenea, Nicolae Ciucă le-a mulțumit tuturor celor care au intervenit și și-au făcut datoria „față de cetățenii îngroziți și năpăstuiți de consecințele războiului generat de invazia armatei ruse în Ucraina.”
Astăzi, 5 martie, Iohannis va vizita tabăra mobilă pentru refugiați de la Siret, județul Suceava, la ora 16.00. Tabăra mobilă are o capacitate de 402 locuri, iar până în momentul de față au intrat peste 2.000 de refugiați și au plecat spre alte locuri de cazare și destinații 1.782 de persoane. Potrivit Prefecturii Suceava, sâmbătă erau în tabără 268 de persoane, fiind disponibile 134 de locuri.
Reamintim că de la începutul conflictului dintre Rusia și Ucraina, peste 1,2 milione de oameni au fugit din calea gloanțelor și bombardamentelor. Mai mult, jumătate de milion dintre cei care au fugit sunt copii.
Peste 100.000 de refugiați au intrat în România de la debutul războiului, mulți alegând să își continue drumul spre Vest.
Citește și: Confuzie, lângă Kiev: militarii ruşi s-au împuşcat între ei