Războiul ruso-ucrainean are cu totul altă versiune în Rusia, unde oficialii de la Kremlin au decis izolarea totală a populației față de informațiile „manipulatoare” din Vest. Mai exact, Putin a promulgat vineri o lege prin care se introduc pedepse cu închisoarea pentru toți care publică „informații false” despre armată și acțiunile sale.
De asemenea, au fost prevăzute amenzi usturătoare pentru rușii care solicită sancțiuni împotriva Rusiei în urma atacării Ucrainei. Mai mult, pe lângă amenzi, „dușmanii poporului” pot primi până la 15 ani de închisoare dacă difuzează informații ce discreditează forțele armate. Aceste măsuri se aplică tuturor cetățenilor, nu doar celor din mass-media.
Totodată, Kremlinul a interzis presei să folosească alte informații decât declarațiile oficiale și a oprit folosirea cuvintelor „război” și „invazie.”
Facebook, Twitter și Youtube, interzise în Rusia
Pe lângă cenzura din presă, autoritățile rusești au decis să interzică și rețelele sociale Facebook, Youtube și Twitter, având ca plan blocarea oricărei surse de informare din exterior.
De asemenea, mai multe posturi de televiziune au decis să nu mai difuzeze în Rusia după adoptarea noilor sancțiuni împotriva mass-mediei. Printre cele mai cunoscute posturi TV se numără CNN.
„CNN își va opri difuzarea în Rusia timp în care vom continua să evaluăm situaţia şi următorii noştri paşi de parcurs mai departe”, a declarat un purtător de cuvânt al canalului american de televiziune, potrivit Digi24.
Propaganda rusească susține că Vestul este vinovat pentru război și răspândesc informații false cu scopul de a dezinforma poporul rus. În urmă cu trei zile, Rusia a închis biroul local al radiodifuzorului internaţional german Deutsche Welle și a restricționat accesul la site-ul în limba rusă a Radio Europa Liberă.
Reamintim că vineri, 4 martie, o echipă de jurnaliști de la postul britanic Sky News a fost atacată de forțele rusești. Doi dintre ei au fost împușcați: unul în spate, iar altul a primit mai multe gloanțe în armura pe care o purta. După acest incident, echipa a fost evacuată înapoi în Marea Britanie. Echipa de jurnaliști era formată din cinci persoane, iar forțele ucrainene au precizat că au fost atacați de ruși aflați în recunoaștere.