Morun de 140 de kilograme, salvat de Poliția de Frontieră, din mâinile braconierilor

Polițiștii de frontieră fac cercetări pentru deţinere, transport sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale

Braconierii unui morun de 140 de kilograme au fost prinși astăzi de polițiștii de frontieră din județul Tulcea. Cei doi pescari amatori care au prins sturionul sunt, în acest moment, anchetați. Bărbații, care transportau exemplarul într-o căruță, aveau intenția de a-l vinde.

Braconierii capturaseră exemplarul de morun în Dunăre

Cei doi bărbați care pescuiseră exemplarul de morun din Dunăre, în apropierea localității tulcene Grindu (peste Dunăre de orașul Galați), au declarat că aveau intenția de a-l vinde ulterior pe piața neagră.

Animal Society va face recensământul câinilor fără adăpost din Constanţa

„În urma controlului, polițiștii de frontieră au descoperit, în atelaj, un sturion din specia morun, în stare vie, având greutatea de 140 kilograme şi o lungime de peste 2,50 metri”, a declarat Poliția de Frontieră.

Peștele a fost confiscat de autorități și eliberat înapoi în Dunăre, morunul fiind încă viu în momentul descinderii polițiștilor de frontieră tulceni.

În acest moment, polițiștii de frontieră fac cercetări pentru deţinere, transport sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare, relatează Digi24.

Articolul precedentIoan Ciugulea, liderul ALDE Olt, trimis în judecată pentru luare de mită
Articolul următorPrimarul Sectorului 5, întâlnire oficială cu delegația Primăriei Municipiului Chișinău
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.