Sursa Foto: Facebook

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a venit cu lămuriri, după ce Raed Arafat a anunțat că testele de salivă nu vor ajunge nici săptămâna viitoare în școli. Demnitarul a precizat pentru Antena 3 că nu îl interesează explicațiile și că e nevoie de teste pentru „un mediu sigur în școală.”

Sorin Cîmpeanu a mai susținut că au fost semnate acordurile-cadru și se așteaptă distribuirea testelor la inspectoratele școlare.

„Noi cerem în permanenţă şi cerem de mult timp. Agenţia Medicamentului a elaborat cerinţele de performanţă, e discutabil. Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate a organizat licitaţia, a semnat acordurile-cadru. IGSU semnează contractele, face recepţia şi le transmite inspectoratelor şcolare judeţene care aşteaptă în continuare de la IGSU aceste teste. Nu mă interesează explicaţiile, noi avem nevoie de teste pentru a avea un mediu sigur în şcoală”, a explicat ministrul Educaţiei, relatează news.ro.

Sorin Cîmpeanu: „ Școala trebuie să continue, iar testarea este importantă în școli”

De asemenea, întrebat dacă a luat în calcul amânarea începutului de an școlar în lipsa testelor de salivă, ministrul Educației a precizat că „în niciun caz” nu va lua  această măsură. Mai mult, el a menționat că școala trebuie să continue cu prezența fizică pentru a evita, pe cât posibil, pierderile masive în educație provocate de pandemia de coronavirus.

„Şcoala trebuie să continue cu prezenţă fizică. Sunt total de acord cu cerinţele elevilor care spun că trebuie să avem predictibilitate, care spun că trebuie să avem şcoală cu prezenţă fizică, care spun că testarea este importantă în şcoli, susţin total toate aceste lucruri pentru că doar în acest fel vom putea să evităm pierderile acelea masive în educaţie care s-au manifestat până acum”, a mai susținut ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Reamintim că secretarul de stat Raed Arafat, în urma ședinței de guvern, a anunțat că testele COVID din salivă nu vor ajunge nici săptămâna viitoare în școli din cauza unei contestări la CNSC de către una dintre firmele participante. Mai mult, șeful DSU a mai spus că vor exista probleme cu lanțul de aprovizionare și de transport a testelor care vin din China.

Testele de salivă nu vor ajunge nici săptămâna viitoare în școli

Articolul precedentPreședintele Universității Titu Maiorescu București, trimis în judecată pentru șantaj. Iosif Urs este la al doilea dosar penal
Articolul următorGuvernul britanic a anunțat noi relaxări pentru persoanele venite din străinătate
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.