Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat după ședința de Guvern că unele declarații au fost preluate „puțin ciudat” de către opinia publică cu privire la purtarea măștilor de protecție în spațiul public. Ministrul a afirmat că autoritățile „nu impun utilizarea unor măști scumpe”.
Mai mult, el a precizat că măștile mai scumpe sunt recomandate deoarece reprezintă „o barieră eficientă în calea transmiterii” a coronavirusului.
„Nu e niciun fel de mască deosebită, ea e recomandată, dar sigur că cine doreşte poate să utilizeze şi alte tipuri de măşti, cum sunt cele FFP 2, o mască cu un nivel mai înalt de filtrare. Asta nu înseamnă că cineva impune în vreun fel acest tip de mască”, a precizat Alexandru Rafila, relatează news.ro.
Alexandru Rafila: „Măștile textile sunt foarte puțin eficiente”
De asemenea, ministrul a precizat că măștile textile nu sunt eficiente, iar boala se poate transmite mai ușor.
„Este vorba de trecerea de la măştile textile care, mai ales în condiţiile în care această boală se transmite prin intermediul aerosolilor, sunt foarte puţin eficiente sau ineficiente către uniformizarea utilizării, cu toate că eu cred că e utilizată probabil de marea majoritate a cetăţenilor”, a declarat, miercuri, Alexandru Rafila.
Întrebat dacă persoanele care continuă să poarte măști textile sau de plastic vor fi sancționate, Rafila a afirmat că purtarea unei măști de tip medical sau FFP2 reprezintă „o chestiune de bun simț.”
„Nu ne-am gândit la ce ar putea păţi cei care… e acelaşi lucru ca şi când nu porţi mască, până la urmă, pentru că o astfel de recomandare de utilizare a unei măşti care are o eficienţă (…) cred că e o chestiune de bun simţ. (…) O să ne gândim dacă e cazul să existe o precizare legată de utilizarea altor tipuri de măşti”, a mai declarat ministrul Sănătății.
Reamintim că miercuri, 5 ianuarie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis noi restricții pentru limitarea valului cinci al pandemiei de COVID-19. Astfel, în spațiile publice pot fi purtate doar măști chirurgicale și FFP2, iar cele textile nu vor mai fi permise.
Masca de protecţie redevine obligatorie în spațiile publice deschise